Darius Pop – declarație politică – România ajută necondiționat Ucraina, dar cu ce prețuri?

Încă de la începutul conflictului, țara noastră s-a situat în prima linie în ceea ce privește sprijinul acordat cetățenilor și statului ucrainean – de la mobilizarea extraordinară de la punctele de frontieră, la ajutorul financiar și militar acordat.

De la începutul invaziei ruse în Ucraina, România a început și încă lucrează la mai multe investiții menite, inițial, să favorizeze exporturile ucrainene. Pe de altă parte, lucrările erau necesare oricum și țării noastre, dar, în buna tradiție a guvernărilor post-decembriste, au fost amânate sau ignorate până ne-a ajuns cuțitul la os, cum se spune.

Aceste investiții, suportate parțial sau integral din bani europeni, modernizează și dezvoltă, în sfârșit, porturile românești.

Dar, stimați colegi, cum știm că, de 30 de ani, guvernanții preferă să fure, mai de grabă, decât să lucreze în folosul țării, printr-o întrebare parlamenatară i-am cerut ministrului transporturilor, domnul Grindeanu, să îmi transmită care este totalul sumelor cheltuite de țara noastră, în anii 2022 și 2023, defalcat, pentru fiecare an și tip de investiție în parte, pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare, rutiere și portuare pentru a facilita tranzitul exporturilor ucrainene, precum și cât din totalul acestor sume a provenit din fonduri nerambursabile, cât din împrumuturi și cât de la bugetul de stat.

Pentru că transparența cheltuirii fondurilor publice ar trebui să fie literă de lege în România, ci nu doar o chestie facultativă!

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]