Darius Pop – declarație politică – În 2024 România are doar 1000 de kilometri de autostradă

          Au trecut 30 de ani de la lovitura de stat din 1989 și încă nu avem o autostradă care să unească cele trei provincii românești, Transilvania, Moldova și Țara Românească!

          Trei decenii în care s-au desfășurat planuri, s-au colorat hărți, s-a mințit grosolan, alimentând, astfel, speranțele pentru o viață mai bună ale unui popor întreg!

          Iar ca să vedeți cum stăteam, ca țară, la nivelul anului 2022, de când sunt ultimele statistici disponibile din UE, spre exemplu, față de restul Europei de care ne tot chinuim să ne racordăm, Ungaria avea aproape dublul kilometrilor de autostradă față de România (1.868 km). Bulgaria avea mai puțin decât noi (825 km), dar la un teritoriu care este de peste două ori mai mic, Polonia, cu un teritoriu comparabil, avea 1.802 km, iar Cehia, țară cu teritoriu mic, avea 1.363 de km terminați. Grecia are o rețea de 2.205 kilometri de autostradă, iar pe primele locuri la acest capitol stau Spania (15.825 km), Germania (13.172 km) și Franța (11.751 km).

          Desigur, probabil că în topul minciunilor electorale ocupăm și noi primele locuri – repet, în 30 de ani, PSD-PNL-UDMR nu au fost în stare să facă două autostrăzi sud-nord și est-vest, au livrat doar promisiuni fără acoperire și au furat cât au putut!

          Toate aceste se vor schimba, însă, de anul acesta! România va fi a românilor, ci nu a clanurilor de interese!

          Așa să ne ajute Dumnezeu!

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) s-a reunit miercuri, 22 ianuarie, în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Național de Conducere (CNC). În privința alegerilor prezidențiale, AUR a votat în unanimitate pentru reintrarea în cadrul constituțional prin reluarea turului 2 al alegerilor prezidențiale. Totodată, în perspectiva organizării unei […]
AUR condamnă ferm refuzul majorității parlamentare PSD-PNL-UDMR de a introduce pe ordinea de zi a plenului Senatului solicitarea noastră pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului, esențială pentru revenirea la un cadru constituțional legitim. Reprezentanții PSD, PNL și UDMR au votat împotriva solicitării AUR în Biroul […]
“Bazându-se pe cei 28 de miliarde de euro din PNRR, guvernul a încheiat contracte de 42 de miliarde de euro. Pentru a plăti cele 42 de miliarde de euro, Guvernul a reușit să încaseze de la Uniunea Europeană puțin peste 9 miliarde de euro, din care […]
Alianța pentru Unirea Românilor solicită Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la Ordonanța de Urgență pentru organizarea alegerilor prezidențiale, în contextul în care modificările aduse legislației electorale, adoptate în mod netransparent, afectează grav drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor români. Printr-o încercare disperată de […]
“Sâmbătă, în fața prefecturilor din întreaga țară, au avut loc manifestații impresionante organizate de Partidul AUR. Românii au ieșit să denunțe lovitura de stat din decembrie 2024, când primul tur al alegerilor prezidențiale a fost anulat, iar Klaus Iohannis și-a prelungit ilegitim mandatul după 21 decembrie. […]
Nu ne oprim! Democrația nu e de vânzare! Zeci de mii de români au ieșit astăzi în stradă, atât în țară, cât și în diaspora, pentru a cere alegeri libere și corecte, în contextul în care, de pe 22 decembrie, România are în fruntea țării un […]