Dănuț Aelenei – întrebare către Guvernul României/Ministerul Muncii și Solidarității Sociale – Abuzurile din „azilele groazei” din Voluntari

Către: Domnul Ion-Marcel CIOLACU, Prim-ministrul Guvernului României

Doamna Simona BUCURA-OPRESCU, Ministrul Muncii și Solidarității Sociale

De la:Deputat Dănuț AELENEI, Circumscripția electorală nr 14 Constanța

Obiectul întrebării: Abuzurile din „azilele groazei” din Voluntari

Stimate domnule Prim-Ministru,

Stimată doamnă Ministru,

          Din informațiile publicate în mass media, am aflat că Centrul de Resurse Juridice a transmis pe 1 martie a.c. un memoriu la Cancelaria dvs., în care vă sesiza, în calitatea dvs. de atunci, de prim ministru,  abuzurile din aceste cămine și vă cerea, la acea dată – să preluați coordonarea acțiunilor de control la aceste cămine.

          Potrivit altor surse, cabinetul dvs. primise deja sesizări privind azilele groazei și s-a sesizat, prin intermediul Corpului de Control al Primului ministru, Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea.

          CRJ mai arată că au fost sesizate „toate instituțiile implicate sau cu competență în materie”: Ministerul Muncii, Ministerul Sănătății, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Ilfov, DGASPC Sector 3 în privința ororilor descoperite la căminele de bătrâni. Tocmai de aceea, pentru că termenul legal ar fi expirat, iar răspunsurile recepționate au fost evazive, superficiale sau neîntemeiate, vi s-a solicitat EXPLICIT să preluați coordonarea anchetei privind căminele de bătrâni. Sesizarea a fost trimisă pe 1 martie a.c. la Cancelaria dvs. și către consilierul de stat Mădălina Turza.

          Au existat, de asemenea, rapoarte independente, care au venit în completarea sutelor de sesizări adresate autorităţilor publice şi instanţelor de judecată din ultimele două decenii, indicând încălcări grave ale drepturilor omului în aceste instituţii privative, respectiv:

– 7 septembrie 2022, la Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități „Sfântul Gabriel cel Viteaz” – Voluntari, jud. Ilfov;

– 7 septembrie 2022 și respectiv 1 noiembrie 2022, la Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități „Armonia” – Afumați, jud. Ilfov;

– intervalul  septembrie – noiembrie 2022 la Centrul Rezidențial de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Dependente „Casa Cora” – Voluntari, jud. Ilfov.

Față de cele de mai sus, vă solicit să răspundeți întrebărilor mele, și anume:

– de ce nu ați reacționat atunci, oficial și legal și de ce nu ați adus la cunoștința opiniei publice demersurile întreprinse?

– de ce, după izbucnirea scandalului, ați negat că ați fi știut ceva despre abuzurile care se petreceau la azilele de bătrâni, în calitate de fost prim ministru?

– care au fost rezultatele Corpului dvs. de Control, al primului ministru (chiar și parțiale) și de ce nu au fost aduse la cunoștința opiniei publice și a Parlamentului României?

One response

  1. In fata acestor marturii si sesizari ale unor rude si a mijloacelor de presa, responsabilitatea in aceasta problema care ne indignat eu toti si careia dvs sunteti responsabili, il responsabilizeaza pe domnul Prim-Ministru sa ia masuri pentru lupta impotriva abuzurilor din aceste camine. Va rog sa ne transmiteti si noua pasii luati, ca persoana publica, pentru a aduce transparenta si dreptate acestui caz.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]