Daniela Ștefănescu – Lege pentru modificarea Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor

CĂTRE,

BIROUL PERMANENT AL SENATULUI

În conformitate cu prevederile art. 74 alin. (1) și ale art. 75 din Constituția României, republicată, precum și cu prevederile art. 92 alin. (2) și (4) din Regulamentul Senatului, republicat, vă înaintăm propunerea legislativă intitulată Lege pentru modificarea Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor” spre dezbatere și adoptare.

În temeiul art. 111 alin. (1) din Constituția României, republicată, vă adresăm rugămintea de a solicita Guvernului să comunice punctul de vedere asupra prezentei propuneri legislative.   

De asemenea, adresăm rugămintea de a solicita avizele Consiliului Legislativ și Consiliului Economic și Social.

INIȚIATOR:

Senator AUR Daniela Ștefănescu

EXPUNERE DE MOTIVE

1. Context și justificare

Prezenta inițiativă legislativă are ca obiect abrogarea alineatului (2) al articolului 22 din Legea nr. 205/2004, prin care s-a dispus interzicerea creșterii și sacrificării animalelor de blană în scop comercial începând cu data de 1 ianuarie 2027.

Această interdicție, deși încă neaplicabilă, produce deja efecte negative în plan economic și investițional, descurajând operatorii economici existenți și potențialii investitori străini. Măsura a fost adoptată fără o fundamentare științifică solidă și fără o consultare reală cu sectorul de profil, bazându-se preponderent pe rapoarte ale unor organizații activiste, care nu dețin competențe tehnice sau statutul de organisme independente de evaluare.

2. Argumente economice și sociale

Industria creșterii animalelor de blană din România a reprezentat un sector legal, reglementat și fiscalizat, cu investiții de peste 50 de milioane de euro numai în județul Brașov. Aceste investiții au generat sute de locuri de muncă directe și indirecte, contribuind semnificativ la economia rurală, la bugetele locale și la bugetul de stat.

Menținerea prevederii privind interdicția din 2027:

• descurajează investițiile în mediul rural;

• afectează libertatea economică și dreptul la inițiativă privată;

• transmite un semnal negativ investitorilor străini cu privire la predictibilitatea legislativă din România.

Prin abrogarea alineatului respectiv, se va permite reluarea și continuarea activității într-un cadru legal, controlat și în deplină conformitate cu legislația europeană privind bunăstarea animalelor.

3. Argumente juridice și europene

Contrar afirmațiilor din nota de fundamentare a interdicției, mai multe state europene permit în continuare creșterea animalelor de blană, inclusiv Danemarca, Suedia, Finlanda, Polonia, Lituania, Spania, Grecia și Bulgaria. În unele cazuri, precum Danemarca și Suedia, activitatea a fost reluată după reevaluări științifice care au demonstrat lipsa riscurilor inițial invocate.

Mai mult, Regulamentele Uniunii Europene nu interzic creșterea animalelor de blană, ci stabilesc standarde de bunăstare, pe care fermierii români le respectă deja.

Fermele din România sunt certificate prin programul Welfur, recunoscut la nivel european, auditat anual de Baltic Control, un organism independent care nu a constatat abateri de la cerințele impuse.

4. Aspecte științifice și de bunăstare animală

Activitatea de creștere a animalelor de blană în România este reglementată și supravegheată de ANSVSA, iar controalele efectuate până în prezent nu au identificat nereguli privind bunăstarea animalelor sau normele sanitar-veterinare.

Fermele sunt dotate cu infrastructuri conforme și au contracte cu entități autorizate pentru colectarea și neutralizarea deșeurilor și carcaselor, eliminând orice risc de mediu.

Prin urmare, nu se justifică menținerea unei interdicții generale asupra unui sector care respectă legislația europeană și națională.

5. Concluzii

Abrogarea alineatului (2) al articolului 22 din Legea nr. 205/2004, care instituie interdicția programată pentru 1 ianuarie 2027, este necesară pentru:

• restabilirea libertății economice și a dreptului la inițiativă privată;

• protejarea locurilor de muncă și a investițiilor existente;

• alinierea României la practica europeană în domeniu;

• prevenirea aplicării unei măsuri nejustificate și disproporționate, adoptate fără o fundamentare științifică obiectivă.

Adoptarea prezentei legi va restabili un climat economic predictibil, va încuraja investițiile în mediul rural și va demonstra echilibrul legislativ al României în raport cu principiile Uniunii Europene privind economia de piață și libera concurență

Luând în considerare argumentele prezentate, vă solicităm respectuos sprijinul în vederea adoptării prezentei propuneri legislative.

INIȚIATOR:

Senator AUR Daniela Ștefănescu ___________________

LEGE pentru modificarea Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor

Parlamentul României adoptă prezenta lege

Articol unic – La articolul 22 din Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 30 aprilie 2014, cu modificările și completările ulterioare, alineatul (2) se abrogă.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Deputatul AUR Fabian Radu denunță prăbușirea totală a credibilității lui […]