Daniel Gheba – declarație politică – Culturile fermierilor români sunt în pericol. Teledetecția dă erori majore

Culturile fermierilor români sunt în pericol. Teledetecția dă erori majore

Agricultura rămâne unul dintre segmentele cele mai importante pentru economia noastră generând un venit substanțial la PIB-ul țării. De aceea, acest domeniu trebuie sprijinit și îmbunătățit continuu, maximizarea proceselor fiind prioritară. Teledetecția în agricultură se bazează pe utilizarea de senzori la distanță pentru a monitoriza și a gestiona culturile, solurile, irigațiile, bolile, dăunătorii, recoltele sau alte aspecte legate de producția agricolă. Cel puțin așa sună teoria, dar practica nu este deloc conformă cu acesta.

În urma mai multor sesizări primite la cabinetul parlamentar, am decis să văd realitatea de la fața locului și am stat de vorbă cu o serie de fermieri din județul Dolj. Problema cea mai gravă este reprezentată de rezultatele teledetecției care sunt pline de erori, imaginile generate de satelit nu sunt conforme cu loturile cultivate de fermieri.

Un fermier din comuna Melinești, județul Dolj, mi-a prezentat terenul pe care acesta cultivă grâu, dar teledetecția i-a generat floarea-soarelui. Acesta nu este un accident sau un caz unic. Și alți fermieri mi-au semnalat că le apar culturi pe care nu le au în exploatație sau care nu se cultivă pe zeci de km, ceea ce denotă erori mari ale acestei proceduri bazată pe satelit și tehnologie digitală. Cred că numărul fermierilor afectați la nivel național este uriaș.

Erorile sistemului sunt uriașe dacă ne gândim că vorbim de culturi total diferite care se seamănă la luni distanță. Există un risc foarte mare ca fermierii să își poată pierde subvenția, bani importanți, care de cele mai multe ori țin în viață afacerile rurale din agricultură.

În luna iunie, conform SEAP, APIA a contractat servicii de control prin monitorizare a parcelor agricole pentru suma de 24, 704 milioane lei pe o perioadă de 4 ani.

Soluțiile sunt simple: APIA trebuie să înființeze echipe care să meargă pe teren și să constate realitatea la fața locului verificând situația culturilor. Administrațiile locale trebuie să ia în serios probleme de delimitare a parcelor și efectuarea de  lucrări de cadastru cât mai repede.

Doamnelor și domnilor, agricultura se face în spațiul deschis, pe ogoare și parcele, nu la costum, la birou din spatele monitoarelor!

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Forumul Aleșilor Locali cu tema „Redefinirea Administrației Publice locale – Eficiență, Transparență, Inovație” a reunit la Palatul Parlamentului aleși locali de la toate partidele din România, invitați străini și specialiști în domeniul administrației publice. Acest forum a fost conceput ca o platformă de dezbatere extinsă și […]
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat joi, 07 decembrie 2023, dezbaterea cu tema „România – placă turnantă a transporturilor europene”. Perspectiva suveranistă asupra transporturilor din România pune accentul pe promovarea intereselor naționale și asigurarea suveranității și securității statului în domeniul transporturilor. Alături de specialiști în […]
Guvernul Ciolacu își dă încă o dată testul incompetenței. Prin draftul de ordonanță de urgență care a apărut în spațiul public vedem că Guvernul PSD-PNL pregătește un atac distructiv la adresa educației din România. Marcel Ciolacu se pregătește să taie finanțarea de 15% din Bugetul General […]
După ce a acordat burse de merit pentru elevii cu medii 2 și 3, doamna Deca nu s-a oprit aici cu masacrarea educației copiilor noștri! Pentru doamna Deca, rezultatele catastrofale de la testele PISA sunt motiv de optimism, deoarece de pe ultimul loc am „avansat” pe […]
Deputatul AUR, Dan Tanasă, a criticat declarațiile pe care președintele UDMR, Kelemen Hunor, le-a făcut în Statele Unite ale Americii, subliniind că, în vreme ce românii celebrau Ziua Națională, liderul UDMR arunca din nou cu venin și noroi în statul român. „Zilele trecute, în timp ce […]
Președintele AUR, George Simion, a atras atenția că actualul Guvern PSD – PNL nu reușește să aibă grijă de copiii României. Acesta a precizat că Programul „Cornul și Laptele” nu funcționează în mare majoritate din județele țării din cauză că nu sunt bani. De asemenea, pentru […]