Daniel Ciornei – Întrebare parlamentară – Abuzuri și nerespectarea cadrului legal privind reorganizarea rețelei școlare la nivelul UAT Sighetu Marmației

Adresată:

Domnului Daniel-Ovidiu DAVID, Ministrul Educației și Cercetării

De către: Deputat Daniel-Cătălin CIORNEI

Circumscripția electorală: nr. 26 Maramureș

Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Camerei Deputaților din data de: 12.08.2025

Obiectul întrebării: Abuzuri și nerespectarea cadrului legal privind reorganizarea rețelei școlare la nivelul UAT Sighetu Marmației

 

Stimate domnule ministru,

În urma mai multor sesizări primite din partea comunității locale din Sighetu Marmației, precum și în baza documentelor oficiale publicate de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș și de autoritatea locală, constat existența unor nereguli grave în aplicarea Legii nr. 141/2025 pentru modificarea Legii învățământului preuniversitar de stat nr. 198/2023, precum și a procedurii aprobate prin Ordinul Ministerului Educației publicat în Monitorul Oficial nr. 742 și nr. 746/2025, privind reorganizarea unităților de învățământ și constituirea formațiunilor de studiu pentru anul școlar 2025-2026.

Principalele aspecte semnalate:

1. Încălcarea obligației legale de consultare

  •  Art. 4 alin. (3) din procedura ministerială prevede explicit obligația inspectoratelor școlare de a stabili, în colaborare cu autoritățile administrației publice locale, “printr-un document scris, asumat prin semnătură de părțile implicate, modalitățile de reorganizare a unităților de învățământ…”, cu participarea reprezentanților tuturor părților implicate.
  • În cazul UAT Sighetu Marmației, nu au fost invitați reprezentanții tuturor instituțiilor de învățământ vizate la consultare, fapt ce contravine obligației legale și compromite legitimitatea deciziei.

2. Nerespectarea criteriilor minime legale pentru reorganizare

  • Conform art. 16 din Legea nr. 198/2023 (modificată prin Legea nr. 141/2025), anumite unități vizate pentru comasare îndeplinesc criteriile legale de număr minim de elevi, având peste pragul stabilit (exemplu: Școala Gimnazială “Dr. Ioan Mihalyi de Apșa” – 669 elevi).
  • Cu toate acestea, sunt propuse pentru fuziune, în timp ce alte unități care nu îndeplinesc aceste criterii sunt menținute cu personalitate juridică. Aceasta reprezintă o aplicare discriminatorie a legii și încalcă principiul egalității de tratament între unități de învățământ.

3. Calendarul legal a fost eludat

  • Art. 19 din Legea educației prevede că rețeaua școlară trebuie dată publicității la începutul fiecărui an calendaristic, iar cifra de școlarizare aprobată cu cel puțin 6 luni înainte de începerea anului școlar.
  • În Sighetu Marmației, reorganizarea se face în luna august 2025, în afara calendarului legal, pe repede înainte, fără transparență și fără timp suficient pentru o consultare reală.

4. Statutul special al Școlii de Muzică și Arte Plastice

  • Școala de Muzică și Arte Plastice, o instituție cu statut special și propusă de administrația locală să fie menținută cu personalitate juridică, a fost refuzată de ISJ fără nicio explicație.

Având în vedere cele de mai sus, vă solicit următoarele răspunsuri punctuale:

1. Care sunt măsurile pe care Ministerul Educației le va lua pentru a verifica respectarea cadrului legal în procesul de reorganizare a rețelei școlare din Sighetu Marmației?

2. De ce nu a fost respectată obligația de consultare prevăzută în art. 4 alin. (3) din procedură, și cine răspunde pentru omiterea acesteia?

3. Care este justificarea legală pentru comasarea unor unități care îndeplinesc criteriile din art. 16 al Legii nr. 198/2023, în timp ce altele care nu îndeplinesc aceste criterii sunt menținute?

4. Ce măsuri veți lua pentru respectarea statutului special al Școlii de Muzică și Arte Plastice din Sighetu Marmației?

5. Cum justificați reorganizarea în afara calendarului prevăzut de lege și publicarea modificărilor cu mai puțin de o lună înainte de începerea anului școlar?

Vă solicit răspuns scris, conform termenelor legale.

Distribuie acest articol!