Daniel Ciornei – Interpelare privind finanțările acordate comunităților românești din afara granițelor României

Către: Domna Oana-Silvia Țoiu, Ministru, Ministerul Afacerilor Externe
În atenția: Doamnei Cristina-Lavinia Arnăutu, Director cu atribuții de secretar de stat, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
De la: Domnul Deputat Daniel-Cătălin Ciornei, Deputat în Circumscripția electorală nr. 26, Maramureș
Subiect: Interpelare privind finanțările acordate comunităților românești din afara granițelor României


Stimată domnă ministru,


În temeiul art. 112 din Constituția României și al Regulamentului Camerei Deputaților, vă adresez prezenta interpelare referitoare la modul în care au fost alocate și gestionate fondurile publice destinate sprijinirii comunităților românești din afara granițelor țării.
Având în vedere importanța strategică a păstrării identității culturale, lingvistice și spirituale a românilor din afara frontierelor naționale, precum și obligația statului român de a sprijini aceste comunități într-o manieră transparentă, echitabilă și eficientă, vă rog să comunicați situația detaliată a fondurilor alocate de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni în ultimii 5 ani.

Solicit următoarele informații, defalcate pentru fiecare an în parte și pentru fiecare stat menționat: Republica Moldova, Ucraina, Bulgaria, Serbia, Albania și Ungaria

  • Sumele totale alocate anual fiecărui stat.
  • Lista completă a proiectelor finanțate.
  • Denumirea organizațiilor, ONG-urilor, asociațiilor, instituțiilor sau cultelor beneficiare.
  • Sumele acordate fiecărui beneficiar în parte.
  • Domeniile finanțate (educație, cultură, mass-media, religie, comunitate, alte domenii).
  • Procedura de selecție și criteriile de evaluare utilizate pentru acordarea finanțărilor.
  • Modalitatea de monitorizare și control a utilizării fondurilor publice.
  • Situația eventualelor finanțări refuzate sau retrase și motivele aferente.
    De asemenea, vă rog să precizați:
    – care este strategia instituțională actuală privind sprijinirea comunităților românești din statele
    menționate;
    – ce priorități de finanțare au fost stabilite în ultimii 5 ani și în baza căror documente
    programatice;
    – dacă au fost realizate evaluări privind impactul proiectelor finanțate asupra păstrării identității culturale și lingvistice românești și, în caz afirmativ, care sunt concluziile acestor evaluări.
    Solicit transmiterea datelor într-un format detaliat și comparabil (preferabil tabelar), astfel încât informațiile să poată fi analizate pe fiecare an și pe fiecare stat menționat, inclusiv cu indicarea eventualelor variații semnificative ale alocărilor bugetare. Având în vedere interesul public major al acestui subiect, vă rog să transmiteți răspunsul în termenul prevăzut de lege.
Distribuie acest articol!