Deputatul AUR, Daniel Ciornei, anunță depunerea unei inițiative legislative în ajutorul sportivilor de performanță. Potrivit proiectului de lege, sportivii care au performat minim 5 ani de zile vor beneficia de un supliment de 10% la nota obținută la probele scrise din cadrul admiterii în MAI, MApN și ANP.
„Cariera sportivă este, prin natura ei, limitată în timp și se poate încheia la vârste relativ tinere, fără a exista o vârstă legală unică sau o procedură formală și uniformă de încheiere a activității.
În lipsa unui cadru legal dedicat, tranziția către o profesie stabilă depinde astăzi de soluții individuale sau de decizii administrative punctuale, diferite de la o structură la alta, fără criterii unitare și fără garanții de transparență. În practică, acest lucru generează o stare de incertitudine pentru sportivi și are ca efect o veritabilă risipă de potențial profesional.
Modificarea prevederilor legale actuale reprezintă o măsură necesară din punct de vedere al politicii publice și al tehnicii legislative. Introducerea în Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000 a unui nou articol ce reglementează integrarea și reorientarea profesională post-carieră permite așezarea inițiativei într-o logică de interes general – protecție și tranziție profesională – și nu într-o logică de excepție punctuală favorizantă, ceea ce reduce riscul de contestare pe temeiul principiului egalității și al accesului nediscriminatoriu la funcții și demnități publice.
Suntem datori moral să oferim protecție și susținere sportului românesc și sportivilor de performanță, adevărații ambasadori ai excelenței naționale”, a declarat deputatul AUR, Daniel Ciornei.

Comments are closed