Duminică, am fost prezent, alături de românii din diaspora, la o adunare ad-hoc în fața Atomium-ului din Bruxelles. În inima Europei oficiale, printre simbolurile unei Uniuni care și-a pierdut reperele, românii noștri s-au adunat nu pentru aplauze, ci pentru a-și striga, în tăcere, dorul, durerea și revolta. A fost o adunare născută dintr-o realitate crudă: de 35 de ani, românii plecați peste hotare au fost tratați ca o problemă, ca o statistică, niciodată ca o prioritate.
Toate guvernele, indiferent de nume și culoare, au transmis în fiecare an „mesaje de apreciere” către diaspora. Dar în spatele acestor cuvinte pompoase s-a aflat întotdeauna aceeași atitudine: dispreț, indiferență, și folosirea lor doar ca masă electorală sau ca sursă de valută. Li s-au promis consulate moderne, dar stau în continuare la cozi umilitoare. Li s-au promis reprezentare, dar au fost reduși la o voce slabă într-un Parlament surd. Li s-au promis școli, dar copiii lor cresc fără limbă, fără istorie și fără rădăcină.
Anul acesta, printre cei care au transmis urări de Ziua Românilor de Pretutindeni s-a numărat și Ilie Bolojan. Din fotoliul său administrativ, le-a mulțumit românilor plecați pentru „contribuție”. Așa, în treacăt. Dar niciun cuvânt despre vina celor care i-au alungat. Nicio asumare. Niciun gest concret. Bolojan este parte dintr-un sistem care n-a făcut absolut nimic pentru diaspora, dar se folosește de ea prin acel mesaj pentru imaginea sa personală.
Iar în fruntea statului a fost instalat recent, fără entuziasm, dar cu obediență sistemică, Nicușor Dan. Care s-a dovedit până acum în mandatul său de primar, absent, rece, calculat, dar în cel mai periculos sens al cuvântului. În toată campania, n-a vorbit o dată despre românii din afară. N-a avut niciun mesaj pentru ei. Și, după alegeri, n-a făcut decât să ciocnească șampania cu cei care i-au alungat pe acești români. El nu este președintele românilor, ci al sistemului care i-a expulzat. Un om fără patrie declarată, fără angajament național, fără empatie pentru popor. Acesta este noul președinte ilegitim: un avatar al vechii rețele.
Românii din diaspora nu mai cer milă și nici flori trimise la finalul lunii mai. Ei cer respect, reprezentare reală și o țară în care să se poată întoarce cu fruntea sus. O țară cu spitale funcționale, cu autostrăzi construite de români pentru români, cu școli care predau în limba lor, cu administrație care nu-i umilește. Vor să nu mai fie ai nimănui.
AUR este singura forță politică ce nu îi uită. Noi nu trimitem doar mesaje, ci ne ridicăm vocea pentru ei, în Parlament și în stradă, în România și în diaspora. Credem că România nu poate renaște cu jumătate de națiune plecată. Vom lupta pentru aducerea acasă a românilor plecați nu doar fizic, ci și simbolic. Vom reda mândria de a fi român.
Ziua Românilor de Pretutindeni nu e o sărbătoare. Este o reamintire a eșecului clasei politice de până acum. Și o chemare la o schimbare profundă.
La mulți ani românilor de pretutindeni!
Comments are closed