Către: Domnul Ilie BOLOJAN, Prim-ministru
De la: Domnul Dan TANASĂ, Deputat AUR ales în Circumscripția Electorală nr. 8, Brașov
Subiectul întrebării: Solicitare privind verificarea respectării obligațiilor prevăzute de Directiva (UE) 2018/958, Legea nr. 245/2020 și Legea nr. 267/2024 în procesul de reglementare și aplicare a profesiei de geodez
Stimate domnule prim-ministru,
În exercitarea atribuțiilor constituționale de control parlamentar, vă solicit clarificarea unor aspecte referitoare la modul în care au fost respectate obligațiile legale și europene în procesul de adoptare și aplicare a Legii nr. 267/2024 privind organizarea profesiei de geodez.
În spațiul public, precum și în cadrul unor litigii aflate pe rolul instanțelor judecătorești, au fost ridicate aspecte privind existența testului de proporționalitate prevăzut de Directiva (UE) 2018/958 și Legea nr. 245/2020, procedura de adoptare și publicare a actelor subsecvente ale Colegiului Geodezilor din România, precum și efectele produse asupra persoanelor autorizate de ANCPI anterior intrării în vigoare a Legii nr. 267/2024.
Prezentele întrebări urmăresc exclusiv clarificarea situației de fapt și de drept și solicitarea documentelor oficiale aflate în evidența autorităților competente. Formularea lor nu presupune existența unor încălcări ale legii și nu anticipează concluziile autorităților competente.
Având în vedere cele de mai sus, vă rog să aveți amabilitatea să-mi răspundeți la următoarele întrebări:
- Ce măsuri a luat Guvernul României, anterior intrării în regim interimar, pentru evaluarea efectelor Legii nr. 267/2024 asupra persoanelor autorizate ANCPI și asupra funcționării sistemului național de cadastru și publicitate imobiliară?
- A verificat Guvernul dacă, anterior promovării și adoptării Legii nr. 267/2024, a fost întocmit testul de proporționalitate prevăzut de Directiva (UE) 2018/958 și de Legea nr. 245/2020? În caz afirmativ, vă rog să comunicați instituția emitentă, data întocmirii, data publicării și copia documentului.
- Există în evidențele Guvernului sau ale instituțiilor aflate în coordonarea acestuia un test de proporționalitate aferent Legii nr. 267/2024? Dacă da, vă rog să comunicați copia acestuia și să precizați dacă documentul privește forma finală adoptată de Parlament.
- A fost testul de proporționalitate pus la dispoziția publicului anterior adoptării Legii nr. 267/2024, în conformitate cu prevederile Directivei (UE) 2018/958 și ale Legii nr. 245/2020? În caz afirmativ, vă rog să indicați locul publicării.
- A verificat Guvernul dacă, anterior adoptării Regulamentului de organizare și funcționare și a Codului deontologic ale Colegiului Geodezilor din România, au fost întocmite evaluările de proporționalitate prevăzute de legislația aplicabilă? În caz afirmativ, vă rog să comunicați documentele corespunzătoare.
- Există teste de proporționalitate distincte pentru Regulamentul de organizare și funcționare și pentru Codul deontologic? Dacă da, vă rog să indicați autorul, data întocmirii, data publicării și să comunicați copiile acestora.
- A analizat Guvernul compatibilitatea Legii nr. 267/2024 și a actelor subsecvente cu obligațiile care decurg din Directiva (UE) 2018/958? Dacă da, vă rog să comunicați concluziile acestei analize și documentele relevante.
- A fost evaluat, la nivel guvernamental, riscul declanșării unei proceduri de infringement ca urmare a modului de adoptare și aplicare a Legii nr. 267/2024? În caz afirmativ, vă rog să comunicați concluziile analizei.
- Ce instituție coordonează, la nivelul Guvernului, relația cu instituțiile europene în eventualitatea unor solicitări privind aplicarea Legii nr. 267/2024?
- Din perspectiva Guvernului, actualul cadru normativ respectă principiile securității juridice, protecției încrederii legitime și continuității exercitării profesiei pentru persoanele autorizate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 267/2024? Vă rog să motivați răspunsul și să indicați documentele pe care acesta se întemeiază.
- Au fost analizate măsuri legislative sau administrative pentru clarificarea situației persoanelor autorizate ANCPI anterior intrării în vigoare a Legii nr. 267/2024? Dacă da, vă rog să precizați care au fost acestea și motivele pentru care nu au fost promovate.
- Vă rog să comunicați dacă Guvernul deține documente din care să rezulte că ANCPI a emis aviz asupra formei finale a Regulamentului de organizare și funcționare și a Codului deontologic publicate în Monitorul Oficial. În caz afirmativ, vă rog să transmiteți copiile acestora.
- Ce instituție a verificat îndeplinirea condițiilor legale necesare publicării acestor acte în Monitorul Oficial și care sunt documentele care atestă această verificare?
- Există corespondență între Guvern, Secretariatul General al Guvernului, Monitorul Oficial, ANCPI și Colegiul Geodezilor din România referitoare la procedura de avizare, testul de proporționalitate sau publicarea actelor subsecvente? În caz afirmativ, vă rog să comunicați copiile acesteia.
- Au fost formulate anterior observații, solicitări de completare sau obiecții privind documentația transmisă pentru publicarea acestor acte? Dacă da, vă rog să indicați conținutul acestora și modul în care au fost soluționate.
- Ce măsuri are în vedere Guvernul pentru asigurarea stabilității cadrului normativ și prevenirea unor disfuncționalități în sistemul național de cadastru și publicitate imobiliară până la clarificarea definitivă a aspectelor aflate în litigiu?

Comments are closed