Adresată:
Domnului Ilie BOLOJAN, Primul-ministru al României
De către: Deputat Dan TANASĂ
Circumscripția electorală: nr. 8 Brașov
Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Camerei Deputaților din data de: 03.02.2026
Obiectul întrebării: Impactul economic și bugetar al taxei suplimentare aplicate coletelor de mică valoare provenite din afara UE
Stimate domnule Prim-ministru,
În urma deciziei dumneavoastră de a introduce o taxă suplimentară aplicabilă coletelor de mică valoare provenite din afara Uniunii Europene (măsură care afectează direct fluxurile comerciale generate de platforme internaționale de tip marketplace), au apărut semnale consistente din piață privind mutarea punctelor de intrare a acestor mărfuri din România către alte state membre UE, în special Ungaria.
Personal, nu cred că decizia dumneavoastră este întâmplătoare, cred că este una deliberată tocmai pentru a servi interesele Ungariei.
Această situație ridică serioase semne de întrebare cu privire la fundamentarea economică a măsurii și la efectele sale reale asupra bugetului de stat și asupra sectorului logistic din România.
În acest context, vă rog să aveți amabilitate să-mi transmiteți câteva informații de interes public:
1. Ce studii de impact economic și bugetar au stat la baza introducerii acestei taxe?
- Vă rog să precizați estimările inițiale privind veniturile bugetare suplimentare prognozate.
2. Ce evaluări ulterioare a realizat Guvernul sau instituțiile din subordine după intrarea în vigoare a măsurii?
- Care sunt încasările efective obținute până în prezent din această taxă?
- Cum se compară acestea cu estimările inițiale?
3. Ce date deține Guvernul privind evoluția volumelor de colete extracomunitare procesate prin punctele vamale din România înainte și după introducerea taxei?
4. Are Guvernul informații sau analize privind mutarea fluxurilor logistice către alte state membre UE ca efect al acestei măsuri?
- Dacă da, care este impactul estimat asupra:
a) veniturilor bugetare ale României
b) operatorilor logistici și de curierat
c) locurilor de muncă din sector
5. A analizat Guvernul riscul de pierdere netă pentru economia României (taxe, contribuții, activitate economică) ca urmare a relocării acestor fluxuri comerciale?
6. Intenționează Guvernul să modifice, suspende sau abroge această măsură în cazul în care se confirmă că efectele economice sunt negative pentru România?
Vă rog să îmi transmiteți răspunsul în scris, în termenul prevăzut de lege.

Comments are closed