Adresată:
Domnului Daniel-Ovidiu DAVID, Ministru, Ministerul Educației și Cercetării
De către: Deputat Dan TANASĂ
Circumscripția electorală nr. 8 Brașov
Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Camerei Deputaților din data de: 14.07.2025
Obiectul întrebării: Decizia de creștere a normei didactice va conduce la restrângere de activitate – ce se va întâmpla cu profesorii care nu au ore la plata cu ora? Situația pentru județul Brașov
Domnule ministru,
La exact doi ani de la cea mai amplă grevă din învățământul românesc postdecembrist, Guvernul, dominat de personaje cu studii incerte, se răzbună pe profesori!
Urmează un nou val de proteste – toate școlile, liceele, universitățile și institutele de cercetare sunt, deja, într-o stare oficială de nemulțumire generalizată.
Măsurile propuse la nivel guvernamental, precum creșterea normei didactice de la 18 la 20-22 de ore pe săptămână, eliminarea unor sporuri și indemnizații câștigate legal, precum cea pentru titlul de doctor, și scăderea pragului de venit pentru acordarea voucherelor de vacanță sunt total decuplate de realitatea cotidiană!
Domnule ministru, având în vedere că sunt foarte multe situații în sistem, în care nu există ore la plata cu ora, vă rog să îmi transmiteți următoarele:
1. Cum își vor completa cadrele didactice cele două ore suplimentare – în cazul în care vor trebui să se deplaseze în altă localitate, le va fi decontată naveta? Cum veți rezolva situațiile în care parcursul/naveta către unitățile școlare unde cadrele didactice își vor desfășura activitatea pentru cele două ore suplimentare, va depăși o limită rezonabilă, afectând viața privată a cadrului didactic?
2. Având în vedere că va crește norma de predare de la 18 la 20 de ore pe săptămână, ceea ce echivalează cu desființarea a peste 15.000 de posturi, care este situația pentru județul Brașov?
3. Întrucât în urma ”reformei” asumate de Guvernul din care faceți parte, vor dispărea, în funcție de școală, de la 2 până la 5 – 6 norme, didactice, câte norme vor fi pierdute la nivelul județului Brașov și care va fi numărul profesorilor care vor rămâne fără locuri de muncă?
Solicit răspuns scris.
Comments are closed