Dan Tanasă – întrebare parlamentară către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii – Gara Eforie Nord va fi modernizată prin PNRR.

Către: Domnului Cătălin Drulă, Ministrul Transporturilor și Infrastructurii

De la: Dan Tanasă, Deputat AUR, circumscripția electorală 28, Mureș

Subiectul întrebării: Gara Eforie Nord va fi modernizată prin PNRR

Stimate domnule Ministru,

          Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a lansat la începutul lunii mai a acestui an licitația pentru studiul de fezabilitate privind electrificarea căii ferate Constanța-Mangalia. În viitorul apropiat, gara din Eforie Nord va fi modernizată prin PNRR, alături de toate celelalte stații de pe linia 813. În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație ce are ca obiect ”Servicii de elaborare Studiu de Fezabilitate pentru Electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Constanța– Mangalia”. Valoarea estimată a contractului este de 12.023.503,80 lei, fără TVA, la care se adaugă TVA în valoare de 2.284.465,72 lei, rezultând o valoare totală estimată de 14.307.969,52 lei, inclusiv TVA. Durata contractului este de nouă luni.

          Printre lucrările care vor fi incluse în proiect se află și reabilitarea peroanelor și a gărilor, pentru aducerea lor la standarde europene. Astfel, în caietul de sarcini sunt menționate inclusiv următoarele: ”Modernizarea/consolidarea/repararea clădirilor situate pe tronsonul de cale ferată Constanța-Mangalia, precum și a spațiilor destinate serviciilor pentru călători și a zonei comerciale și asigurarea facilităților pentru persoanele cu mobilitate redusă, handicap vizual, auditiv, avându-se în vedere corelarea cu alte proiecte de investiţii aflate în pregătire/derulare/implementare în domeniul infrastructurii rutiere/feroviare (ex: Modernizarea/ reabilitarea a 47 de stații de cale ferată din România – faza studiu de fezabilitate – SRCF Constanța);  Ridicarea nivelului peroanelor în conformitate cu standardele europene în vigoare și reabilitarea copertinelor”.

          Cinci oferte depuse la licitația lansată de CFR SA. În sistemul electronic de achiziții publice, licitația apare ca fiind ”în desfășurare”. Evaluarea tehnică și financiară a ofertelor urmează să se facă de către comisia de licitație până la termenul limită 13 septembrie 2021.

          Modernizarea liniei ferate Constanța-Mangalia este inclusă în Planul Național de Redresare și Reziliență trimis de autoritățile române la Bruxelles.

          România nu are încă Programul Național de Redresare și Reziliență aprobat de către Bruxelles, in consecință, vă rog să-mi comunicați dacă există probabilitatea ca vara viitoare să existe mai mult respect față de turiști în ceea ce privește condiția gărilor de pe litoral, având în vedere temperaturile de peste 40 de grade. După cum știți, în prezent, turiștii așteptă trenurile “sub cerul liber” în aceste gări europene.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]