Către: Doamnul Nicolae-Ionel Ciucă, Prim-Ministru
De la: Dan Tanasă, Deputat AUR, circumscripția electorală 28 Mureș
Subiectul întrebării: Revenire la întrebarea nr. 3382A privind Alocarea bugetară comunei Sânpetru de Câmpie, jud. Mureș
Stimate domnule Prim-Ministru,
Având în vedere documentele transmise de către Unitatea Administrativ Teritorială Sânpetru de Câmpie reiterăm întrebarea nr. 3382A/27.12.2021 cu privire la Alocarea bugetară comunei Sânpetru de Câmpie, județul Mureș în sensul clarificării situației în cauză.
Din informațiile puse la dispoziție de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin adresa nr. 6430/19.01.2022 reiese faptul că pentru Primăria Comunei Sânpetru de Câmpie-Județul Mureș nu au fost acordate sumele necesare cheltuielilor curente și de capital, întrucât prin adresele trimise de către Instituția Prefectului-Județul Mureș nu au fost solicitate sume în acest sens.
Primăria Comunei Sânpetru de Câmpie a solicitat alocarea sumelor necesare din fondul de rezervă bugetară către Instituția Prefectului-Județul Mureș prin adresele cu nr. 4.583/23.09.2021, respectiv 6.127/15.12.2021. Pentru ambele solicitări nu s-a repartizat suma necesară pentru plata cheltuielilor care nu puteau fi asigurate din bugetul local.
Întrucât primăria a solicitat în repetate rânduri alocarea de sume din fondul de rezervă bugetară, iar până în prezent nu a beneficiat de alocarea acestora vă rugăm să procedați la repartizarea sumelor conform necesarului transmis de către UAT Sânpetru de Câmpie, jud. Mureș prin adresele pe care le atașez prezentei.
Totodată vă rugăm să ne comunicați când se vor aloca sumele necesare pentru realizarea proiectelor de investiție atât de importante pentru comunitatea din comuna Sânpetru de Câmpie.
Nu există răspunsuri