Către: Domnul Marcel-Ioan BOLOȘ, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene
De la: Dan Tanasă, Deputat AUR, circumscripția electorală 28 Mureş
Subiectul întrebării: Proiectul Podului de la Voila, jud. Brașov
Stimate domnule Ministru,
Doresc să vă aduc în atenția chestiunea proiectului privind podul de peste râul Olt, de la Voila care din nefericire nu avansează absolut deloc, locuitorii din Cincșor și Cincu fiind nevoiți în continuare să utilizeze ruta ocolitoare pe la Dridif, iar tehnica militară pentru baza NATO de la Cincu tranzitează în continuare două județe.
Pentru construirea unui nou pod peste râul Olt, pe drumul județean DJ 105, Consiliul Județean Brașov a obținut o finanțare de la bugetul de stat în anul 2017, prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Au urmat licitații și alte proceduri birocratice, iar contractul de lucrări a fost semnat abia la finalul anului 2020. Cunoaștem că amplasamentul a fost predat constructorului în luna ianuarie a anului 2021 și, potrivit contractului, noul pod ar fi trebuit să fie gata în 28 de luni.
Cu toate acestea, după 22 de luni de la deschiderea șantierului, lucrările sunt într-un stadiu incipient, vechiul pod fiind încă în picioare.
Întârzierea lucrărilor nu are legătură cu constructorul, care a adus de mult timp componentele metalice necesare ce vor face parte din structura noului pod. În schimb, au fost probleme cu demolarea celui vechi și cu relocarea rețelelor. Astfel că timp de mai bine de un an, specialiștii constructorului, cei ai Consiliului Județean Brașov și cei ai Hidroelectrica nu s-au pus de acord în ceea ce privește soluția tehnică de demolare. De asemenea, au fost lungi discuții și în ceea ce privește rețelele de utilități, pe vechiul pod fiind montată o conductă de apă (ce alimentează și baza NATO de la Cincu), dar și cabluri de comunicații.
În acest context, vă rog domnule Ministru să îmi răspundeți la următoarele întrebări:
- În ce stadiu se află proiectul de construire a noului pod din comuna Voila, de peste râul Olt, județul Brașov? Care sunt avizele și autorizațiile emise și ce documente tehnice mai sunt necesare pentru realizarea acestui proiect?
- Când estimați că se va demola podul actual și care este data stabilită pentru începerea lucrărilor la noul pod? Cum supraveghează Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene desfășurarea acestei investiții?
- Cum sunt gestionate sumele pentru acest proiect, cine finanțează această investiție și cum își asumă beneficiarul respectarea termenelor și a condițiilor specifice acestui proiect? Se vor respecta condițiile aferente PNRR pentru această investiție?
Nu există răspunsuri