Dan Tanasă – întrebare către Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Protestele transportatorior și agricultorilor din România

Către: Florin – Ionuț BARBU, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

De la:Dan TANASĂ, Deputat AUR, circumscripția electorală 28 Mureş

Subiectul întrebării: Protestele transportatorior și agricultorilor din România

Stimate domnule Ministru,

Mii de fermieri și transportatori au fost în protest în toată țara timp de zece zile. Cu toate că au avut discuții cu nemulțumiții și asociațiile de profil, și au implementat câteva măsuri, guvernul nu a reușit să calmeze situația.

Fermierii și transportatorii, obosiți și neglijați, cu doar câte o oră de somn pe ici, pe colo, au stat zece zile în Afumați, la intrarea în Capitală. Au așteptat să li se permită un protest care, după nouă zile, a fost în cele din urmă autorizat. Aceștia speră la soluționarea cel puțin a punctelor esențiale dintr-o listă ce cuprinde 76 de revendicări, abordând inclusiv problemele întâmpinate de firmele mici și mijlocii.

Protestul a fost generat de nemulțumirile față de creșterea prețurilor la carburant și la asigurări, fapt care a condus la o situație în care parcarea pare o opțiune mai fezabilă decât circulația, iar producția agricolă a devenit greu de susținut din cauza taxelor extrem de ridicate pe care nu și le mai permit să le plătească. Din păcate, în ciuda eforturilor constante ale protestatarilor, cerințele acestora au rămas în mare măsură ignorate.

În acest context, domnule Ministru, vă rog să îmi răspundeți la următoarele întrebări:

1. Care este abordarea Ministerului Agriculturii în privința revendicărilor fermierilor și transportatorilor exprimate în protestul lor, și ce măsuri concrete intenționează să implementeze pentru a rezolva problemele semnalate?

2. Cum justifică Ministerul Agriculturii întârzierea în autorizarea protestului fermierilor și transportatorilor și cum se asigură că vocea acestora este luată în serios în procesul de luare a deciziilor guvernamentale?

3. Ce strategii și inițiative are Ministerul Agriculturii pentru a sprijini firmele mici și mijlocii din sectorul agricol, având în vedere revendicările specifice exprimate în lista de 76 de puncte prezentată de manifestanți?

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]