Dan Tanasă – întrebare către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii – Situația Mocăniței din județul Mureș

Către: Domnul Sorin Mihai GRINDEANU, Ministrul Transporturilor
De la: Dan TANASĂ, Deputat AUR, circumscripția electorală 28 Mureş
Subiectul întrebării: Situația Mocăniței din județul Mureș

Stimate domnule Ministru,

La începutul secolului XX, se structurase deja o reţea de căi ferate principale, care legau oraşele mai importante din Transilvania, aflate pe atunci sub administraţie austro-ungară. Apare firesc ca, în următoarea etapă, să se urmărească de acum încolo şi construcţia unor căi ferate pe văile laterale, aflate în dreapta şi stânga liniilor de cale ferată deja construite.

Exista un interes major în bazinul Mureşului pentru rezolvarea problemei transportării produselor din zăcămintele de sare de la Praid, pădurile din Valea Mirajului, a cerealelor şi a animalelor din Câmpia Bandului, Miheşului şi Tecii, mărfuri dorite nu numai în zona Transilvaniei, şi care, în cea mai mare parte, luau drumul spre Budapesta şi Viena.


Circulaţia trenurilor a fost oprită la 1 Aprilie 1997 pe motiv de rentabilitate, şi trecută în conservare, iar in anul 2011 linia a fost ridicata din teren de catre o firma privata, intre Targu Mures si Raciu, respectiv intre Teaca si Lechinta.


În acest sens, cu privire la situația căii ferate înguste din Județul Mureș, cunoscută sub numele de „Mocănița”, vă adresez această interpelare în numele preocupării mele și al cetățenilor din județul Mureș cu privire la soarta acestei căi ferate tradiționale și a potențialului său în ceea ce privește turismul și dezvoltarea comunităților locale.

1.Care au fost motivele care au condus la ridicarea căii ferate înguste din teren? Există evaluări privind starea acestei infrastructuri înainte de a fi demontată și ce criterii au stat la baza deciziei de a o înlătura?

2.Există planuri concrete pentru refacerea căii ferate înguste în Județul Mureș? Dacă da, care sunt pașii care vor fi întreprinși pentru a realiza acest lucru și care este calendarul prevăzut pentru implementare?

3.Care este starea actuală a traseului căii ferate înguste? Existența unor planuri de conservare a părților rămase din infrastructură? Există riscuri de degradare suplimentară a terenului sau altor elemente?

4.Există strategii elaborate pentru promovarea traseului căii ferate înguste ca atracție turistică? Cum intenționați să implicați comunitățile locale în dezvoltarea și gestionarea acestui proiect cu potențial turistic?

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]