Deputatul AUR Dan Tanasă a adresat Procurorului General al României o întrebare parlamentară prin care solicită informații oficiale privind activitatea pe teritoriul țării a unor structuri sau persoane care se revendică de la mișcarea „Antifa”.
Inițiativa vine în contextul în care, potrivit mai multor articole de presă, simboluri și mesaje asociate cu „Antifa” au fost afișate în spațiul public în cadrul unor proteste și acțiuni publice cu caracter violent.
Printre acestea se numără incidentul din octombrie 2025, când fațada sediului central al principalului partid de opoziție, Alianța pentru Unirea Românilor, a fost vandalizată cu graffiti conținând mesaje precum „ANTIFA”, „F**K FASCISTS” și „MAI BINE MORT DECÂT FASCIST”.
Deputatul a solicitat Ministerului Public să precizeze dacă există anchete în derulare privind astfel de fapte, dacă au fost identificate grupuri care se revendică explicit de la „Antifa” și care sunt procedurile legale pentru declararea unei entități ca având caracter terorist sau pentru scoaterea sa în afara legii, în conformitate cu Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului.
Vicepreședintele AUR, Dan Tanasă, a reamintit și contextul protestelor împotriva domnului Călin Georgescu, câștigătorul primului tur al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie 2024, când diverse publicații au consemnat prezența unor manifestanți care purtau mesaje și bannere anti-extremă dreaptă, cu referiri explicite la „Antifa”, aspect ce poate indica o activitate de influență sau o formă de organizare informală.
De asemenea, Tanasă a subliniat faptul că în luna septembrie Președintele american Donald Trump a anunțat clasificarea mișcării „Antifa”, un termen generic pentru grupurile de extremă stânga care se pretind antifasciste, drept organizație „teroristă”, la o săptămână după asasinarea activistului conservator Charlie Kirk.
„Este datoria noastră, ca legislatori, să ne asigurăm că instituțiile statului dispun de toate informațiile și instrumentele legale pentru a proteja siguranța cetățenilor și stabilitatea socială. Solicit aceste clarificări în interesul ordinii publice și al transparenței instituționale. Susțin punctul de vedere exprimat de partenerul strageric, SUA, în privința caracterului terorist al grupării Antifa. Până acum, în România, membrii ai acestei grupări s-au remarcat doar prin mesaje de instigare la ură împotriva vocilor conservatoare, amenințări cu moartea sau vandalizari”, a declarat deputatul Dan Tanasă.


Comments are closed