Dan Tanasă (deputat AUR): ,,Agenda goală a lui Nicușor Dan – mai mult timp pentru concedii decât pentru români”

,,Ministrul Apărării recunoaște: șeful statului e „într-o perioadă de concedii” și nu se deranjează să vină la festivitățile de la Constanța.

De la începutul mandatului, Nicușor Dan arată clar că nu vrea și nu poate să fie președintele tuturor românilor. Săptămâni întregi trec cu agenda oficială goală, fără nicio activitate publică. Nu l-am văzut la sinistrații din Suceava și Neamț. Nu a fost la Cotroceni la evenimentele oficiale. Nu s-a obosit nici să vină la funeraliile fostului președinte Ion Iliescu.

În schimb, și-a găsit timp pentru o vizită neoficială în Republica Moldova, să facă campanie pentru Maia Sandu, braț la braț cu PAS, partidul care își bate joc de românii din Basarabia și pune interdicții politicienilor incomozi.

Și ce a mai făcut în toată această perioadă? L-a împins în față, la Primăria Capitalei, pe omul său de paie, Cătălin Drulă. În timp ce românii se luptă cu austeritatea lui Bolojan și cu nepăsarea unei guvernări rupte de realitate, Nicușor Dan reușește performanța de a fi mai absent decât Iohannis.

România nu are nevoie de un președinte turist, ci de un lider care să fie acolo unde e nevoie de el. Nicușor Dan își începe mandatul în vacanță și îl continuă în aceeași nepăsare. Aceasta este „schimbarea” pe care ați promis-o românilor? O bătaie de joc pe bani publici!”, a declarat Dan Tanasă, deputat AUR.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

,,Ministrul Apărării recunoaște: șeful statului e „într-o perioadă de concedii” […]