Dan Dungaciu, prim-vicepreședinte AUR, susține că formatul B9 și-a pierdut relevanța strategică inițială, în contextul schimbării priorităților Statelor Unite și al mutării centrului de greutate către nordul flancului estic, în timp ce România a rămas un actor pasiv, fără inițiative regionale, fără influență reală și fără o viziune proprie pentru regiunea Mării Negre.
„Summitul Formatului București 9 (B9), organizat la București, are loc într-un context geopolitic profund diferit față de momentul înființării acestui format, acum aproape un deceniu. Creat pe fondul extinderii NATO și UE către Est și al nevoii de coordonare strategică a statelor din flancul estic, B9 pare astăzi o structură care și-a pierdut cea mai mare parte din relevanța inițială.
Mai concret, B9 este o structură creată acum mai bine de un deceniu, într-o logică bazată pe ideea înaintării frontierei occidentale spre Est, adică a extinderii UE și NATO. Tacit, dacă nu explicit, exista un consens pe tema aceasta, fără ca cineva să stabilească o dată certă. Între timp, lucrurile s-au schimbat radical: America și-a nuanțat viziunea strategică, iar Strategia de securitate a SUA sugerează că NATO nu este instrument de extindere geopolitică și că nu va mai exista o extindere NATO spre Est („Ending the perception, and preventing the reality, of NATO as a perpetually expanding alliance”).
De aici și concluzia că paradigma strategică pe care fusese construit B9 în 2015 — extinderea continuă a NATO spre Est — nu mai reprezintă prioritatea Washingtonului în 2025–2026. Absența unor lideri internaționali de prim rang și nivelul relativ modest al reprezentării americane cașa se explică, și confirmă faptul că miza strategică a reuniunii este limitată. Statele Unite tratează formatul mai degrabă ca pe un cadru consultativ regional decât ca pe un mecanism de decizie strategică. De altfel, B9 nu dispune de instrumente executive și nici de capacitatea instituțională necesară pentru a genera politici operaționale.
Noua configurație de securitate europeană, războiul din Ucraina, viziunea „America first”, „europenizarea” NATO, lipsa consensului real între statele-cheie ale flancului estic (inclusiv pe chestiunea războiului din Ucraina), apariția unor noi centre de greutate regionale – au redus semnificativ capacitatea B9 de a produce decizii cu impact real. În acest context, summitul de la București riscă să rămână în principal un exercițiu de imagine și coordonare politică generală, fără rezultate concrete majore.
În același timp, evoluțiile recente arată, în relația dintre nordul flancului estic și sudului flancului estic, nu s-a schimbat nimic. Ponderea rămâne pe nord, așa cum s-a instituit această supremație și în cadrul NATO. Polonia a devenit principalul actor politic și strategic al formatului B9. Varșovia a reușit, ca și în cazul NATO, să deplaseze centrul de greutate al discuțiilor către nordul flancului estic și către spațiul baltico-scandinav. În mod evident, și la B9 accentul strategic se mută progresiv dinspre Marea Neagră către Marea Baltică.
România rămâne același actor pasiv, care nu a reușit să construiască o contrapondere regională credibilă și nici să impună pe agenda occidentală o viziune coerentă privind sudul flancului estic și regiunea Mării Negre. Bucureștiul nu a venit cu inițiative regionale comparabile și nici nu a încercat să extindă formatul către spațiul balcanic sau către actori esențiali ai sudului NATO, precum Bulgaria, Grecia sau Turcia. În consecință, influența strategică a României în interiorul formatului rămâne minoră.
În plan concret, avantajele pentru România sunt mai degrabă de ordin diplomatic și simbolic. Organizarea summitului oferă Bucureștiului vizibilitate internațională și oportunitatea unor contacte bilaterale sau multilaterale utile în marja reuniunii (poze de grup și declarații fără valoare și semnificație reală). De asemenea, reuniunea poate contribui, eventual, la o mai bună coordonare politică pe dosarul ucrainean și la reafirmarea angajamentului aliat privind securitatea flancului estic. Totuși, nu vor exista rezultate spectaculoase pentru România. Nu sunt anticipate decizii majore privind creșterea prezenței militare aliate în regiunea Mării Negre, investiții strategice noi sau schimbări substanțiale în arhitectura de securitate regională. În lipsa unei strategii românești ambițioase pentru sud-estul Europei și pentru spațiul pontic, Bucureștiul riscă să rămână într-o poziție secundară în interiorul propriului flanc regional.
Pe termen mediu și lung însă, relevanța strategică a României va depinde nu de organizarea unor summituri, ci de capacitatea Bucureștiului de a ânțelege omperativele momentului, de a construi inițiative/parteneriate regionale proprii, de a crea alianțe funcționale și de a propune o viziune coerentă pentru sudul flancului estic al NATO. Nu este cazul în acest moment. Politica externă și de securitate a României excelează prin absență”, a declarat Dan Dungaciu, prim-vicepreședinte AUR.
Comments are closed