Cristina Emanuela Dascălu – Întrebare parlamentară – Starea de degradare a infrastructurii sportive școlare din județul Iași

Adresată:

Domnului Ilie BOLOJAN, Prim-Ministru al României, Ministru interimar al Educației și Cercetării

De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU

Circumscripția electorală: nr. 24 Iași

Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Camerei Deputaților din data de: 11.02.2026

Obiectul întrebării: Starea de degradare a infrastructurii sportive școlare din județul Iași

 

Stimate Domnule ministru,

Infrastructura sportivă școlară are un rol determinant atât în menținerea sănătății fizice și psihice, cât și în prevenirea sedentarismului, a abandonului școlar și a comportamentelor de risc.

În județul Iași, numeroase unități de învățământ preuniversitar se confruntă cu o stare avansată de degradare a terenurilor de sport și a sălilor de gimnastică, constând în suprafețe improprii practicării activităților fizice, instalații deteriorate, pardoseli nesigure, lipsa dotărilor minime sau neconformitatea cu standardele de siguranță în vigoare. Această situație afectează desfășurarea orelor de educație fizică și sport, punând în pericol siguranța elevilor și limitând accesul acestora la un act educațional complet și de calitate.

Având în vedere cele expuse, vă adresez următoarele întrebări:

1. Care este situația centralizată, la nivelul județului Iași, privind infrastructura sportivă școlară neconformă, respectiv numărul de unități de învățământ care dispun de terenuri de sport și săli de gimnastică aflate într-o stare de degradare avansată?

2. Ce programe de reabilitare, modernizare sau finanțare sunt în derulare sau planificate pentru refacerea infrastructurii sportive școlare din județul Iași, în perioada 2025–2027?

3. Există standarde minime obligatorii de siguranță și funcționalitate pentru terenurile de sport și sălile de gimnastică școlare și, în caz afirmativ, ce măsuri de control și sancționare se aplică în situația nerespectării acestora?

4. Intenționează ministerul să inițieze un program național dedicat exclusiv infrastructurii sportive școlare, cu alocări bugetare distincte, astfel încât elevii din mediul urban și rural să beneficieze de condiții egale pentru practicarea activităților sportive?

Solicit răspuns în scris și oral, în termenul prevăzut de lege.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Adresată: DOMNULUI MINISTRU FLORIN IONUȚ BARBUDe către: Domnul senator Nicolae […]
Adresată:  Ministrului Transporturilor și Infrastructurii, Domnului Petre-Florin Manole Ministrul Dezvoltării, […]
Adresată: Domnului ILIE-GAVRIL BOLOJAN, PRIM-MINISTRU AL ROMÂNIEI                 Domnului Bogdan […]