Cristina Emanuela Dascălu – Întrebare parlamentară – Situația fermierilor afectați de secetă

Adresată:

Domnului Florin Ionuț BARBU, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU

Circumscripția electorală: nr. 24 Iași

Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Camerei Deputaților din data de: 05.11.2025

Obiectul întrebării: Situația fermierilor afectați de secetă

 

Stimate Domnule Ministru,

Fermierii români se confruntă în mod repetat cu pierderi majore provocate de secetă, fenomen care a devenit din ce în ce mai frecvent și mai sever. Lipsa precipitațiilor, temperaturile extreme și insuficiența sistemelor de irigații pun în pericol stabilitatea producției agricole naționale și securitatea alimentară a țării.

Deși au fost anunțate programe de sprijin și despăgubiri, mulți agricultori reclamă întârzieri semnificative în acordarea fondurilor, birocrație excesivă și lipsa predictibilității în implementarea măsurilor.

Este nevoie de o strategie coerentă, pe termen lung, pentru combaterea efectelor secetei și consolidarea infrastructurii de irigații.

Având în vedere toate aceste aspecte, vă rog să răspundeți la următoarele întrebări:

1. Ce suprafață agricolă a fost afectată de secetă în anul 2025 și care este valoarea totală a despăgubirilor acordate fermierilor?

2. Ce măsuri sunt prevăzute pentru extinderea și modernizarea sistemului național de irigații?

3. Cum este asigurată transparența procesului de evaluare a pagubelor și distribuție a fondurilor către fermieri?

4. Ce soluții pe termen lung are ministerul pentru prevenirea și atenuarea efectelor secetei în zonele cu risc ridicat?

5. Câți fermieri din județul Iași au fost afectați de secetă?

Solicit răspuns în scris și oral, în termenul prevăzut de lege.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Deputatul AUR Fabian Radu denunță prăbușirea totală a credibilității lui […]