Adresată:
Domnului Alexandru-Florin ROGOBETE, Ministrul Sănătății
De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU
Circumscripția electorală: nr. 24 Iași
Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Camerei Deputaților din data de: 13.10.2025
Obiectul întrebării: Situația daunelor, plătite pacienților care au contactat infecții nosocomiale în spitalele din județul Iași
Stimate domnule Ministru,
Infecțiile nosocomiale sunt acele infecții care sunt dobândite în timpul spitalizării de către pacienți, iar spitalele au responsabilitatea de a preveni astfel de situații prin măsuri de igienă, sterilizare și îngrijire adecvată.
Daunele plătite pacienților care au contactat infecții nosocomiale sunt reglementate de legislația națională și europeană, în multe cazuri, pacienții care contractează o infecție nosocomială pot solicita despăgubiri prin acțiuni legale, în special în situațiile în care se dovedește că spitalul a fost vinovat de neglijență – erori sau practici nesigure.
Cazul în care instanța a dispus plata unor daune de 300 de mii de euro pentru o fetiță îmbolnăvită în Spitalul Județean Craiova și care a rămas cu handicap grav, după ce a contractat o infecție cu E-coli, demonstrează, încă o dată, că sistemul medical românesc se află în pragul colapsului.
Cum, în continuare, această situație se proliferează, cu deplina complicitate a organelor de control și a Ministerului, stimate domnule ministru, vă rog să îmi transmiteți următoarea situație pentru județul Iași – pentru intervalul anilor 2020-2025, care este numărul paciențlor care au acționat în judecată unități spitalicești pentru contactarea unor infecții nosocomiale, care este cuantumul daunelor plătite de către statul român în cazul în care s-au pierdut procesele, dar și care au fost măsurile luate în urma plății despăgubirilor către pacienți – ce sume au fost recuperate de la personalul vinovat și ce măsuri administrative au fost adoptate.
De asemenea, domnule ministru, cum, în România, termenul de prescripție pentru a introduce o acțiune în justiție pentru daune provocate de infecții nosocomiale este de 3 ani de la data în care pacientul a aflat despre infecția sa și despre legătura acesteia cu spitalizarea, vă rog să îmi transmiteți și numărul de cazuri în care a intervenit termenul de prescripție, precum și numărul proceselor aflate, încă, pe rol.
Solicit răspuns în scris.


Comments are closed