Adresată:
Domnului Alexandru ROGOBETE, Ministerul Sănătății
De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU
Circumscripția electorală: nr. 24 Iași
Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Camerei Deputaților din data de: 14.01.2026
Obiectul întrebării: Securitatea aprovizionării cu medicamente esențiale și critice
Stimate Domnule Minsitru,
România se află într-o situație critică în ceea ce privește securitatea aprovizionării cu medicamente esențiale și critice, iar dependența de importuri externe a fost evidențiată chiar de raportul Parlamentului European privind propunerea de regulament pentru consolidarea disponibilității și accesibilității medicamentelor de interes comun (Raportor: Tomislav Sokol, A10-0272/2025).
Documentul subliniază că, la nivel european, penuriile de medicamente sunt frecvente și că mecanismele actuale nu garantează acces prioritar pentru statele membre vulnerabile.
Având în vedere toate aceste aspecte, vă rugăm să răspundeți la următoarele întrebări:
1. Ce măsuri are România pentru a-și asigura stocuri naționale strategice de medicamente critice, astfel încât cetățenii să nu fie dependenți exclusiv de deciziile europene?
2. Cum intenționează Guvernul să dezvolte capacități proprii de producție pentru medicamente esențiale și critice, astfel încât România să nu rămână în continuare într-o poziție de dependeță externă și vulnerabilitate?
3. Care sunt garanțiile că orice implementare a cadrului european nu va afecta prioritatea nevoilor pacienților români, respectiv dreptul la sănătate și acces rapid la medicamente, în situații de penurie?
4. Având în vedere experiențele recente cu deficitul de medicamente și crizele sanitare globale, consideră Guvernul că România poate accepta cedarea suveranității în domeniul aprovizionării cu medicamente, fără a-și pune în pericol cetățenii?
Solicit răspuns în scris și oral, în termenul prevăzut de lege.

Comments are closed