Adresată:
Domnului Florin Ionuț BARBU, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU
Circumscripția electorală: nr. 24 Iași
Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Camerei Deputaților din data de: 15.01.2026
Obiectul întrebării: Falimentul fermierilor
Stimate Domnule ministru,
„Oamenii au ajuns la capătul răbdării. Dacă nu suntem ascultați, vom fi nevoiți să ne facem auziți”. Acesta nu este un slogan politic, ci un avertisment venit din partea fermierilor români, a celor care asigură hrana acestei țări.
Vă rugăm să formulați răspunsuri pentru următoarele întrebări:
1. Cum explicați faptul că, în timp ce Guvernul vorbește despre stabilitate și reforme, fermierii sunt împinși spre faliment printr-o combinație toxică de taxare excesivă, subvenții întârziate și lipsă totală de lichiditate?
2. De ce mențineți așa-numita „taxă pe stâlp”, o taxă absurdă aplicată infrastructurii agricole, în condițiile în care fermele românești abia supraviețuiesc, iar costurile de producție au explodat?
3. De ce refuzați să reduceți povara fiscală prin scutiri temporare de taxe și impozite, exact într-un moment în care agricultura este lovită simultan de calamități naturale, creșteri de prețuri și blocaje financiare?
4. De ce România nu are nici astăzi o bancă pentru agricultură cu capital de stat, capabilă să ofere credite cu dobânzi subvenționate, așa cum există în alte state europene, preferând să lase fermierii la mâna băncilor comerciale care îi sufocă prin dobânzi imposibile?
5. Cum justificați întârzierile în plata subvențiilor, deși procesele-verbale de calamitate sunt depuse, verificate și recunoscute oficial?
6. Cine răspunde pentru faptul că fermierii nu au bani pentru a începe campania agricolă de primăvară?
7. Când veți acționa concret pentru fermieri și când veți înceta să tratați agricultura ca pe o anexă bugetară, și nu ca pe un domeniu strategic de siguranță națională?
Solicit răspuns în scris și oral, în termenul prevăzut de lege.

Comments are closed