Interpelări

Cristina-Emanuela Dascălu – Întrebare parlamentară – Clarificări privind reforma administrației publice locale și procesul de descentralizare

Adresată:

Domnului Attila CSEKE, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU

Circumscripția electorală: nr. 24 Iași

Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Camerei Deputaților din data de: 21.08.2025

Obiectul întrebării: Clarificări privind reforma administrației publice locale și procesul de descentralizare

 

Stimate domnule ministru,

În contextul comunicatului de presă emis de Ministerul Dezvoltării, conform căruia a fost publicat în transparență decizională un nou pachet de măsuri privind eficientizarea administrației publice locale și centrale, vă adresez următoarele întrebări în interes public:

1. Care sunt principalele măsuri incluse în proiectul de act normativ privind reforma administrației publice locale și în ce mod se va asigura echilibrul între descentralizare și capacitatea administrativă a autorităților locale?

2. În urma celor cinci întâlniri cu reprezentanții structurilor asociative ale administrației publice locale, ce observații sau propuneri ale acestora au fost preluate integral în forma finală a proiectului?

3. Ce instrumente vor fi puse la dispoziția autorităților locale pentru a sprijini colectarea eficientă a taxelor și impozitelor, în special în unitățile administrativ-teritoriale cu venituri reduse?

4. Există o estimare privind impactul financiar al acestor măsuri asupra bugetelor locale în următorii 3 ani?

5. Cum intenționează Ministerul să monitorizeze implementarea acestor reforme și ce mecanisme de evaluare a rezultatelor vor fi folosite?

Vă rog să îmi transmiteți răspunsul dumneavoastră în scris, în termenul legal prevăzut.

Mai multe din
Interpelări
AUR luptă pentru o Românie unită, liberă și demnă.
Interesele românilor pe primul loc!
In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
© 2026 Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Toate drepturile rezervate.