Adresată:
Domnului Daniel DAVID, Ministrul Educației și Cercetării
De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU
Circumscripția electorală: nr. 24 Iași
Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Camerei Deputaților din data de: 21.08.2025
Obiectul întrebării: Clarificări privind întâlnirea cu federațiile sindicale și măsurile necesare pentru buna funcționare a sistemului educațional până la sfârșitul anului 2025
Stimate domnule ministru,
Având în vedere întâlnirea organizată în data de 4 august 2025 între reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării și cei ai federațiilor sindicale din învățământ – Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația „Spiru Haret” și Federația „Alma Mater” – vă solicit respectuos următoarele clarificări:
1. Care sunt măsurile concrete pe care Ministerul Educației le are în vedere pentru a evita disfuncționalitățile în sistemul educațional, în contextul necesității suplimentării bugetului cu aproximativ 2 miliarde RON până la sfârșitul anului?
2. Ce demersuri a inițiat Ministerul pentru a transmite Guvernului și Coaliției solicitările sindicatelor care depășesc atribuțiile ministerului?
3. În ce stadiu se află consultarea publică privind legislația subsecventă legii fiscal-bugetare și cum va fi implicat partenerul social în acest proces?
Vă rog să îmi transmiteți răspunsul dumneavoastră în scris, în termenul legal prevăzut.
Comments are closed