Interpelări

Cristina-Emanuela Dascălu – Întrebare parlamentară – Clarificări privind angajamentele asumate în cadrul formatului trilateral RO-MD-UA și proiectele de conectivitate regională

Adresată:

Doamnei Oana ȚOIU, ministrul Afacerilor Externe

De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU

Circumscripția electorală: nr. 24 Iași

Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Camerei Deputaților din data de: 21.08.2025

Obiectul întrebării: Clarificări privind angajamentele asumate în cadrul formatului trilateral RO-MD-UA și proiectele de conectivitate regională

 

Stimată doamnă ministru,

În urma participării dumneavoastră la cea de-a patra ediție a formatului trilateral al miniștrilor afacerilor externe din România, Ucraina și Republica Moldova, desfășurată la Cernăuți în data de 8 august 2025, vă adresez respectuos următoarele întrebări, în interesul transparenței și monitorizării angajamentelor asumate de statul român:

1. Care este stadiul concret al proiectului privind noul pod peste Tisa și ce măsuri vor fi luate pentru a asigura finalizarea acestuia până la sfârșitul anului, conform declarațiilor oficiale?

2. Ce etape sunt prevăzute pentru operarea permanentă a cursei feroviare Kiev–Chișinău–București, și în ce măsură vor fi implicate autoritățile române în dezvoltarea acestui coridor de transport?

3. În ceea ce privește deschiderea și modernizarea punctelor de frontieră, ce obiective prioritare a stabilit Ministerul și în ce calendar estimativ?

Vă rog să îmi transmiteți răspunsul dumneavoastră în scris, în termenul legal prevăzut.

Mai multe din
Interpelări
AUR luptă pentru o Românie unită, liberă și demnă.
Interesele românilor pe primul loc!
In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
© 2026 Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Toate drepturile rezervate.