Adresată:
Domnului Attila CSEKE, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU
Circumscripția electorală: nr. 24 Iași
Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Camerei Deputaților din data de: 04.11.2025
Obiectul întrebării: Accesul tinerilor la locuințe prin programe guvernamentale
Stimate Domnule Ministru,
Accesul la o locuință decentă reprezintă una dintre principalele preocupări ale tinerilor din România, mai ales în contextul creșterii accelerate a prețurilor pe piața imobiliară și a nivelului ridicat al chiriilor.
În multe orașe, tinerii aflați la început de carieră nu își pot permite achiziționarea unei locuințe, iar programele de sprijin guvernamental existente sau dovedit insuficiente sau dificil de accesat.
Lipsa unor politici coerente de locuire și birocrația ridicată din cadrul programelor actuale (precum „Prima Casă” sau „Noua Casă”) reduc eficiența intervențiilor statului. În același timp, tinerii din mediul rural au acces limitat la proiecte de locuințe pentru specialiști sau la investiții publice în infrastructura locală de locuire.
Având în vedere toate aceste aspecte, vă rog să răspundeți la următoarele întrebări:
1. Ce programe de sprijin pentru achiziția sau construirea de locuințe destinate tinerilor sunt active în prezent și care este bugetul acestora pentru anul 2025?
2. Are ministerul în vedere extinderea programelor de locuințe pentru tinerii specialiști din mediul rural (profesori, medici, ingineri)?
3. Ce măsuri sunt prevăzute pentru simplificarea procedurilor de acces la finanțare în cadrul programelor guvernamentale de locuințe?
4. Există parteneriate în derulare între minister și autoritățile locale pentru dezvoltarea unor proiecte integrate de locuire accesibilă pentru tineri?
Solicit răspuns în scris și oral, în termenul prevăzut de lege.


Comments are closed