Către: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Puclice și Administrației
În atenția domnului ministru interimar CSEKE Attila
De către: Deputat A.U.R., Cristina Emanuela Dascălu circumscripția nr 24 Iași
Obiectul întrebării: Garantarea integrității și autenticității datelor cadastrale în urma atacului cibernetic asupra sistemelor ANCPI
Stimate Domnule Ministru,
Incidentul de securitate cibernetică produs la nivelul Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară a generat una dintre cele mai serioase perturbări ale infrastructurii digitale utilizate pentru evidența cadastrului și a cărții funciare din ultimii ani.
Potrivit informațiilor comunicate de ANCPI, la data de 14 iulie 2026 a fost identificat un acces neautorizat în infrastructura informatică a instituției, iar investigația tehnică a indicat producerea unui atac de tip ransomware. O parte a infrastructurii de virtualizare care găzduia aplicațiile agenției a fost criptată și ștearsă. ANCPI afirmă că baza de date centrală a sistemului cadastral, care conține evidența proprietăților și a drepturilor reale asupra imobilelor, nu a fost afectată.
În același timp, instituția a anunțat că investigațiile tehnice și penale sunt în desfășurare.
În acest context, problema care trebuie clarificată depășește durata indisponibilității aplicației e-Terra. Ceea ce interesează în mod direct cetățenii, proprietarii de imobile, notarii, avocații, executorii și instituțiile statului este integritatea informațiilor care stau la baza drepturilor de proprietate.
Dacă sistemele informatice au fost accesate neautorizat, opinia publică trebuie să primească o explicație tehnică și instituțională clară privind mecanismele prin care s-a verificat că datele cadastrale nu au fost modificate.
Mai mult, într-un sistem în care operațiunile cadastrale produc efecte juridice asupra proprietății, simpla restaurare a aplicației sau repunerea acesteia în funcțiune nu poate constitui, prin ea însăși, dovada integrității datelor.
Vă solicit, domnule Ministru, să precizați:
1. Ce proceduri tehnice au fost utilizate pentru verificarea integrității bazei centrale de date cadastrale în urma accesului neautorizat identificat la 14 iulie 2026?
2. A fost realizată o comparare criptografică, prin hash-uri sau alte mecanisme independente de verificare a integrității, între copiile de siguranță și baza de date operațională existentă anterior incidentului?
3. Cine a certificat faptul că baza centrală de date nu a fost modificată și în baza căror rapoarte tehnice, audituri sau expertize independente?
4. Investigația a stabilit dacă atacatorii au avut posibilitatea tehnică de a citi, copia, modifica sau șterge date, chiar dacă baza centrală nu a fost ulterior identificată ca fiind compromisă?
5. Există loguri complete și nealterate privind accesările, autentificările și operațiunile efectuate în sistemele ANCPI înainte, în timpul și după producerea incidentului? Dacă da, cine a verificat aceste loguri?
6. În perioada în care infrastructura ANCPI a fost compromisă și aplicațiile au fost indisponibile, au existat operațiuni efectuate asupra bazelor de date cadastrale prin căi alternative, conturi privilegiate sau acces administrativ? Dacă da, vă rog să precizați natura și numărul acestora.
7. Ce verificări au fost efectuate pentru a exclude posibilitatea ca date cadastrale, identificatori de imobile, informații privind proprietarii, sarcini sau drepturi reale să fi fost alterate anterior momentului în care atacul a fost detectat?
8. În ce măsură au fost verificate copiile de siguranță (backup) și care este data ultimei copii de siguranță confirmate ca fiind integră înainte de atac? ANCPI a precizat că dispunea de mai multe locații pentru stocarea copiilor de siguranță.
9. Au fost implicate DNSC, STS sau alte structuri independente de ANCPI în certificarea integrității datelor cadastrale? Dacă da, solicit comunicarea concluziilor relevante; dacă nu, care este motivul pentru care această verificare nu a fost realizată de o structură independentă?
10. Ce garanții juridice și tehnice are Ministerul că, după repornirea e-Terra, datele afișate și operațiunile efectuate în sistem corespund în totalitate situației existente înaintea atacului?
11. A fost instituit un mecanism de monitorizare suplimentară și auditare a modificărilor efectuate asupra cărților funciare după repornirea sistemului, astfel încât orice modificare neobișnuită să poată fi identificată și verificată?
12. În cazul în care investigația tehnică sau penală va identifica ulterior modificări, exfiltrări sau alte forme de compromitere a datelor, care este procedura prin care vor fi informați proprietarii afectați și cum va fi asigurată restabilirea situației juridice anterioare?

Comments are closed