„Anul 1816 reprezintă pentru Iași nu doar un moment cultural, ci un act de curaj identitar. Într-o epocă în care elita vorbea mai degrabă în limbi de împrumut, iar cultura autohtonă era privită ca provincială, Gheorghe Asachi a avut îndrăzneala de a pune pe scenă primul spectacol de teatru în limba română: „Mirtil și Hloe”, o pastorală într-un act. A fost mai mult decât un eveniment artistic; a fost o declarație de existență națională.
La Iași, capitală culturală și spirituală a Moldovei, limba română urca pentru prima dată pe scenă cu demnitate, rostind emoții, idei și sensibilități proprii. Publicul nu asista doar la un spectacol, ci la nașterea unei conștiințe. În acea seară, românii s-au recunoscut pe ei înșiși în cuvintele rostite, în ritmul limbii lor, în expresia unei culturi care nu mai cerea permisiunea de a exista.
Gheorghe Asachi a înțeles un adevăr important: un popor fără cultură proprie este ușor de dominat. De aceea, teatrul românesc nu s-a născut din imitație, ci din nevoia de afirmare. „Mirtil și Hloe” nu a fost un simplu exercițiu literar, ci o formă de rezistență pașnică într-o lume în care modelele străine erau considerate superioare prin simplul fapt că erau străine.
Astăzi, la peste două secole distanță, paradoxul este dureros. Dacă în 1816 luptam să avem acces la propria limbă pe scenă, în prezent importăm masiv forme culturale fără rădăcină, fără legătură cu sufletul românesc. Serialele, modelele, discursurile și valorile vin gata ambalate, în timp ce creația autohtonă este adesea marginalizată, subfinanțată sau ridiculizată. Nu mai suntem colonizați politic, dar riscăm o colonizare culturală mult mai perfidă.
Suveranismul cultural nu înseamnă izolare, ci discernământ. Așa cum Gheorghe Asachi nu a respins cultura europeană, dar a ales să o filtreze prin limba și sensibilitatea românească, la fel România de astăzi trebuie să-și apere spațiul cultural. O națiune care consumă exclusiv cultura altora ajunge, inevitabil, să gândească în termenii altora.
Momentul 1816 de la Iași ne obligă la memorie și responsabilitate. Cultura română nu este un ornament, ci o infrastructură de identitate. Teatrul în limba română a fost un act fondator, la fel cum apărarea culturii naționale este, astăzi, un act de suveranitate. Fără limbă, fără artă, fără repere proprii, statul devine o formă fără fond.
Într-o lume care ne invită constant să imităm, lecția lui Gheorghe Asachi rămâne actuală: adevărata modernitate începe atunci când ai curajul să fii tu însuți”, a declarat Cristina Dascălu, deputat AUR.
Comments are closed