Cristina-Emanuela Dascălu (deputat AUR): „România are nevoie de o voce clară, suverană și activă în Uniunea Europeană”

„În contextul reuniunii anuale a diplomației române și al declarațiilor oficiale formulate cu această ocazie de către conducerea Ministerului Afacerilor Externe, consider că este momentul necesar unei reflecții profunde asupra poziționării externe a României și a rolului său în cadrul Uniunii Europene.

Din nefericire, se constată de ani buni o tendință de aliniere mecanică, pasivă, a pozițiilor oficiale ale României la direcția impusă de instituțiile europene, fără o dezbatere internă autentică sau o articulare clară a interesului național. Această inactivitate strategică a devenit, din păcate, o constantă a politicii noastre externe – o absență a voinței proprii, care transformă România din partener egal într-un executant tăcut al agendei altora.

România nu este și nu trebuie să devină o anexă a unor decizii luate în altă parte, fără participarea activă și critică a diplomației române. În prezent, politica externă pare confiscată de o viziune supranațională, în care câteva state dominante trasează linia generală, iar celelalte – inclusiv România – se supun fără nuanță sau condiționare.

Această atitudine aduce atingere însăși esenței proiectului european, care ar trebui să se bazeze pe egalitatea statelor membre și pe respectarea suveranității naționale în cadrul unui parteneriat bazat pe interese comune, nu pe obediență instituționalizată.

Îmi pun, firesc, întrebarea: mai există, la nivelul Guvernului și Administrației Prezidențiale, o politică externă proprie a României? Mai există viziune? Mai există voință națională clar exprimată în dosarele strategice majore?

O Uniune Europeană funcțională și viabilă presupune colaborare între națiuni suverane, nu absorbția voinței statelor membre în logica unei federații informale, dominate de birocrație și inegalități.

În acest moment, România nu este doar pasivă. Este inexistentă în marile dosare externe. Iar o țară care nu are o voce proprie în politica internațională își pierde, treptat, relevanța, respectul și influența.

Mai grav, o Românie fără voce riscă să devină o țară divizată, vulnerabilă și instrumentalizată. Istoria ne arată clar că perioadele în care România a fost condusă de la distanță, sub influențe străine dominante, nu au fost niciodată momente de progres sau afirmare națională.

De aceea, în calitate de deputat în Parlamentul României și membră a Comisiei pentru politică externă, lansez un apel ferm către conducerea statului:

România are obligația de a-și reda activitatea diplomatică sensul său autentic: promovarea interesului național în exterior. Nu avem nevoie de un rol decorativ în Uniunea Europeană, ci de o voce fermă, echilibrată, dar hotărâtă, care să apere interesele cetățenilor români, indiferent de presiunile externe.

România nu poate progresa dacă renunță la propria suveranitate.

România nu va fi niciodată respectată dacă nu are curajul de a spune ce vrea, ce poate și ce nu acceptă.

Avem nevoie de o politică externă activă, clară, românească. În slujba României. Cu demnitate, nu cu obediență”, a declarat Cristina Dascălu, deputat AUR.

Distribuie acest articol!