Violenţa împotriva femeilor nu este doar o problemă individuală, ci o rană colectivă, o încălcare gravă a drepturilor omului care continuă să afecteze zeci de mii de vieţi în fiecare an. În România, mii de femei trăiesc sub ameninţare, frică şi tăcere, iar statisticile poliţiei arată că fenomenul este departe de a se diminua.
Moldova, regiunea în care se vorbeşte cel mai puţin, dar se suferă cel mai mult. Regiunea Moldovei este, potrivit organizaţiilor de profil, una dintre zonele unde violenţa împotriva femeilor este sub-raportată, adânc legată de lipsa oportunităţilor socio-economice şi de persistenţa unor mentalităţi patriarhale.
În Iaşi, organizaţiile locale semnalează că numărul solicitărilor în centrele pentru victime a crescut cu peste 20% în ultimii ani, dar capacitatea de cazare este insuficientă.
Vasluiul este judeţul cu una dintre cele mai ridicate rate ale violenţei domestice, dar cu resurse instituţionale limitate. Multe femei rămân captive în relaţii abuzive din motive economice.
În Botoşani şi Neamţ există situaţii în care victimele sunt nevoite să se întoarcă în medii violente, din lipsă de alternative de locuire sau sprijin financiar.
În Suceava şi Bacău sesizările către poliţie sunt în creştere, însă măsurile de protecţie nu sunt întotdeauna puse în aplicare la timp, iar ordinele de protecţie sunt încă insuficient respectate.
În multe sate din Moldova, femeile încă aud expresii precum “e ruşine să spui ce se întâmplă în casă”, ceea ce amplifică izolarea victimelor. În satele Moldovei, violenţa nu este doar fizică. Este emoţională, psihologică, economică şi socială. Este violenţa ruşinii, violenţa tăcerii, violenţa neputinţei. Sunt cazuri în care femeile nu îndrăznesc să ceară ajutor pentru că nu au unde merge, nu au bani, nu au sprijin familial. Sunt mame care îndură agresiuni pentru a-şi proteja copiii de instabilitate. Sunt tinere care cresc cu ideea că abuzul este „normal” sau „de acceptat”.
Violenţa împotriva femeilor nu este o problemă a victimelor, ci o problemă a întregii societăţi. Instituţiile statului au obligaţia să reacţioneze prompt, să ofere protecţie reală prin ordine de restricţie aplicate imediat, să extindă centrele de refugiu, să finanţeze programe de consiliere, să educe tinerii în spiritul respectului şi egalităţii. Moldova are nevoie de sprijin suplimentar, pentru că aici vulnerabilităţile sunt mai mari, resursele mai puţine, iar consecinţele tăcerii, devastatoare.
Niciuna dintre aceste femei nu ar trebui să fie singură. Fiecare dintre ele merită protecţie, sprijin şi demnitate. Fiecare femeie agresată este o poveste care ne priveşte pe toţi, iar fiecare viaţă salvată este o victorie a întregii societăţi.
În numele tuturor femeilor care au suferit în tăcere şi al celor care încă îşi caută vocea, reafirmăm angajamentul de a lupta până când violenţa va fi eliminată nu doar din legi sau discursuri, ci din fiecare casă, din fiecare comunitate şi din fiecare suflet.
Comments are closed