Se spune că banii nu aduc fericirea. Poate. Dar lipsa educaţiei financiare aduce cu siguranţă dobânzi usturătoare şi surprize mai rele decât notificările de la furnizorii de energie.
Educaţia financiară în şcolile din România nu există.
Contrastul îngrijorător dintre „România urbană integrată” şi „România periferică este în derivă”. De exempu, în Bucureşti, Cluj, Timişoara avem acces la bănci, fintech, ecosisteme antreprenoriale, sunt părinţi cu educaţie financiară minimă, există proiecte locale de inovare educaţională. În schimb, în Vaslui, Teleorman, în sutele de sate din rural 37% adulţii nu au cont bancar, doar economie cash, sărăcie funcţională, nu există informaţie de acest gen, şi, cel mai grav vedem o expunere crescută la cămătărie, împrumuturi informale şi fraude.
Nu vorbim doar despre diferenţe economice. Vorbim despre o diferenţă de şanse. Despre acces la viitor. Despre protejarea unei generaţii vulnerabile.
Calitatea materialelor educaţionale existente sunt rigide, tehnice, plictisitoare. Le explicăm copiilor inflaţia folosind exemple desprinse de viaţa reală. Le predăm bugete, dar nu le arătăm cum se gestionează un salariu minim. Asta nu e educaţie financiară, e teorie rece.
Elevii au nevoie de exemple, simulări, exerciţii reale, nu de definiţii. Educaţia financiară nu înseamnă capitalism sălbatic, ci autonomie şi protecţie socială.
O naţiune cu cetăţeni educaţi financiar este o naţiune mai greu de manipulat şi mai dificil de sărăcit.
Putem începe implementarea chiar de mâine prin proiecte de genul: 90 de zile pentru schimbare, ordin de ministru care introduce oficial educaţia financiară în curriculumul obligatoriu, task-force Ministerul Educaţiei – BNR – ASF – mediul privat, extinderea proiectelor pilot deja existente, formarea accelerată a 1.000 de profesori formatori, lecţii moderne integrate în orele de consiliere şi orientare. România nu îşi mai permite să aştepte. Fie introducem educaţia financiară ACUM, fie plătim costul ignoranţei încă o generaţie.
Trebuie depăşită lipsa resurselor umane formate, infrastructura inegală, rezistenţa birocratică, percepţia părinţilor că „e prea complicat pentru copii”, lipsa de coordonare între actorii instituţionali. Sunt şi soluţii: programe de formare pentru profesori, manuale interactive şi digitale, implicarea sectorului bancar şi fintech, campanii publice pentru a educa părinţii, finanţări europene dedicate.
România poate fi educată financiar în 5–10 ani. Cum? În şcoli unde elevii îşi gestionează propriul mini-buget, un curriculum cu aplicaţii reale, nu teorie seacă, în laboratoare de antreprenoriat şi economie reală, prin competiţii financiare naţionale, fiind un parteneriat permanent între stat şi mediul privat. O Românie care înţelege valoarea banului este o Românie care nu îşi mai vinde viitorul pe datorie.
Dacă am învăţa dobânda compusă la 12 ani, am avea mai puţine credite la 30 şi mai multe economii la 40. Educaţia financiară nu îţi aduce fericirea… dar sigur îţi plăteşte facturile la timp.
Comments are closed