Astăzi, se împlinesc zece ani de la tragedia din clubul Colectiv. Zece ani de durere, revoltă şi adevăruri nespuse. În noaptea aceea, România a ars, la propriu, în flăcările nepăsării şi corupţiei. Sute de tineri au fost victime ale unui sistem bolnav, al complicităţii dintre bani, interese şi indiferenţă.
Dincolo de comemorări şi coroane, dincolo de discursurile ipocrite care se rostesc an de an, adevărul rămâne acelaşi. Nimeni din cei cu adevărat responsabili nu a plătit cu adevărat. România post-Colectiv a promis reforme, spitale noi, controale reale, siguranţă. În schimb, a oferit aceleaşi minciuni, aceleaşi scuze şi aceleaşi reţele de interese care apără privilegiile celor puţini în dauna vieţilor celor mulţi.
Colectiv nu a fost un accident. A fost consecinţa directă a unui stat care a uitat să fie al cetăţenilor.
Iar astăzi, după un deceniu, aceleaşi structuri politice conduc, aceleaşi promisiuni goale se repetă, iar spitalele noastre încă ucid oameni arşi, bolnavi, abandonaţi.
Tragedia Colectiv trebuie să rămână un avertisment moral şi politic. Un stat care nu învaţă din moarte devine complice la ea.
Nu putem construi o Românie dreaptă şi sigură fără asumare, fără curajul de a demasca vinovăţiile şi de a înlătura sistemul care le perpetuează.
În numele celor care nu mai sunt, îmi plec fruntea cu respect şi durere.
În numele celor rămaşi, cer dreptate, adevăr şi responsabilitate.
Dumnezeu să-i odihnească pe cei pierduţi, iar pe noi să ne trezească.
Comments are closed