„25 octombrie este ziua în care noi, românii, ne plecăm fruntea în faţa Armatei. Este ziua în care ne amintim, cu respect şi recunoştinţă, de toţi cei care au pus mai presus de propria viaţă apărarea patriei, a valorilor noastre naţionale şi a identităţii româneşti.
Armata României nu înseamnă doar istorie şi eroism. Înseamnă şi prezentul viu al ţării, militarii activi, rezerviştii, cadrele didactice militare, tinerii care aleg această vocaţie a onoarei şi datoriilor. În fiecare misiune internă sau externă, în fiecare acţiune de sprijin a populaţiei civile, ei dovedesc că deviza „Onoare şi Patrie” nu este doar un motto, ci un mod de viaţă.
Transmit respectul şi mulţumirea mea tuturor cadrelor active, rezerviştilor şi veteranilor, celor care veghează zi şi noapte la siguranţa României. Mulţumiri speciale se cuvin celor care, prin colaborarea constantă cu instituţiile de apărare, educaţie şi societatea civilă, menţin vie legătura dintre armată şi popor, demonstrând că solidaritatea este o forţă naţională.
În aceste vremuri în care pacea devine o valoare tot mai fragilă, Armata României rămâne garanţia că suveranitatea şi identitatea noastră nu vor fi niciodată negociabile.
Cinste eroilor! Respect militarilor de astăzi!
La mulţi ani Armatei României!”, a declarat Cristina Dascălu, deputat AUR


Comments are closed