Cristina Dumitrescu (AUR): „Ciolacu și regimul său corupt distrug șansa României de a obține Visa Waiver”

Senatorul AUR, Cristina Dumitrescu, a criticat dur regimul hibrid aflat la conducerea României, acuzându-l de compromiterea șanselor românilor de a intra în programul Visa Waiver și de a călători liber în Statele Unite ale Americii.

“Nu e așa că la finalul anului trecut vă bucura vestea că s-ar putea ridica vizele pentru Statele Unite ale Americii? Marcel Ciolacu s-a lăudat cu treaba asta. Însă, între timp, au călcat democrația în picioare. Au anulat niște alegeri. Au interzis dreptul de a candida unor candidați care au vrut să intre în competiția pentru alegerile prezidențiale. Iar acest lucru a generat doar haos și instabilitate. Se vede și afară, din păcate!”

România spera să îndeplinească criteriile necesare pentru a fi inclusă în programul Visa Waiver, deschizând astfel calea pentru călătorii fără vize în SUA pentru cetățenii români.

„Însă prin acțiunile abuzive și dictatoriale ale regimului de la București, această șansă a fost irosită. Iată că de acum partenerii noștri par să nu mai aibă încredere în clasa politică de la București. Cine este de vină pentru acest lucru?”, a continuat Cristina Dumitrescu, avertizând că România pierde beneficiile pe plan extern din cauza corupției și incompetenței actualei clase politice.

Senatorul AUR acuză actuala guvernare de distrugerea imaginii României pe plan internațional și cere asumarea urgentă a responsabilității pentru această rușine națională.

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Senatoarea AUR, Niculina Stelea, avertizează că România este pe marginea prăpastiei, iar cei care au […]
​Deficitul guvernamental ajustat sezonier a crescut, atât în Uniunea Europeană, cât și în zona euro, […]
Alegerile prezidențiale de anul acesta au demonstrat că românii, oriunde s-ar afla — în țară […]
După un an cu patru șiruri de alegeri și încă un scrutin în 2025, guvernanții […]
Suntem, la nivel internațional, martorii unei schimbări de paradigmă în timp real. Una în care […]
         Vin astăzi în fața dumneavoastră pentru a atrage atenția asupra unei situații care afectează nu […]