Cristina Dascălu – Întrebare parlamentară – Situația tinerilor care părăsesc sistemul de protecție socială

Adresată:

Doamnei Simona BUCURA-OPRESCU, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale

De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU

Circumscripția electorală: nr. 24 Iași

Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Camerei Deputaților din data de: 13.06.2025

Obiectul întrebării: Situația tinerilor care părăsesc sistemul de protecție socială

 

Stimată Doamnă Ministru,

Situația tinerilor care părăsesc sistemul de protecție specială rămâne una dramatică în România, iar județul Iași este un exemplu elocvent. Conform datelor recente, în județul Iași, aproximativ 120 de tineri ies anual din centrele de plasament fără a avea un loc de muncă stabil, o locuință sau un sprijin real pentru integrarea în societate. Mulți dintre acești tineri ajung în stradă, în centre de primire de noapte, sau devin victime ale traficului de persoane și ale exploatării.

Consider că este o obligație morală și socială a statului român să nu abandoneze acești tineri ai nimănui odată ce împlinesc 18 ani.

Având în vedere toate aceste aspecte, vă rog să răspundeți la următoarele întrebări:

1. Ce măsuri concrete ați implementat sau aveți în vedere, la nivel național și județean, pentru a asigura integrarea socio-profesională a acestor tineri vulnerabili, în special în județul Iași?

2. Câte locuințe sociale, programe de consiliere profesională și psihologică și locuri de muncă subvenționate au fost alocate, în ultimii trei ani, pentru tinerii proveniți din sistemul de protecție specială din județul Iași?

Solicit răspuns în scris și oral, în termenul prevăzut de lege.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE