Adresată:
Domnului Daniel Ovidiu DAVID, Ministerul Educației și Cercetării
De către: Deputat Cristina-Emanuela DASCĂLU
Circumscripția electorală: nr. 24 Iași
Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Camerei Deputaților din data de: 13.05.2025
Obiectul întrebării: România, din nou premiată la Campionatul Mondial de Robotică – Ce recunoaștere oficială va acorda Ministerul Educației tinerilor performeri
Domnule ministru,
România a fost, din nou, reprezentată cu cinste la cel mai înalt nivel internațional: la Campionatul Mondial de Robotică, echipele de elevi români au obținut premii remarcabile care confirmă inteligența, creativitatea și perseverența tinerilor noștri, dar și potențialul educației STEM în școlile românești.
Este inadmisibil ca astfel de succese internaționale să fie tratate doar ca note de subsol în comunicate oficiale. Nu este prima dată când România excelează în robotică – și, din păcate, nici prima dată când statul român întârzie să răsplătească aceste eforturi cum se cuvine.
Ca dascăl, ca parlamentar și ca susținător activ al inovației și al meritului autentic în educație, solicit public o recunoaștere reală și imediată a acestor tineri și a profesorilor lor.
Vă câteva întrebări în acest sens:
1. Ce premii, distincții sau forme de recunoaștere oficială vor fi acordate elevilor și profesorilor care au reprezentat România la Campionatul Mondial de Robotică în 2025?
2. Intenționați să propuneți burse de excelență sau alte stimulente financiare pentru aceste echipe de elită?
3. Ce măsuri veți lua pentru a susține dezvoltarea competițiilor de robotică la nivel național și pentru a extinde accesul la educația tehnologică în toate județele, inclusiv în zonele defavorizate?
4. Veți include performanțele în robotică în calendarul oficial de premiere al Ministerului, asemenea olimpiadelor școlare?
Aștept răspuns în scris și oral, în termenul prevăzut de lege.
Comments are closed