“Prioritățile unui guvern se văd în bugetul său. România traversează o perioadă de reconfigurare bugetară care pune sub semnul întrebării angajamentul real al clasei politice față de educația națională. Legea fiscal-bugetară 141/2025 aduce modificări structurale în sistemul de burse care afectează direct zeci de mii de tineri, ridicând întrebări legitime despre viziunea pe termen lung a țării noastre.
Fondul de burse pentru studenți suferă o reducere de 40% până în 2028, prin simpla modificare tehnică de raportare la salariul minim net în loc de cel brut. Pentru elevi, situația este și mai drastică: din multitudinea de categorii de burse existente, doar două vor supraviețui – cele de merit și cele sociale. Dispar astfel bursele pentru olimpici, pentru învățământul tehnologic și alte forme de recunoaștere a excelenței.
Ministrul Educației justifică această situație prin criza fiscal-bugetară, declarând fără echivoc că “nu sunt bani pentru acest sistem de burse”. În același timp, propune transferul parțial al responsabilității către universitățile autonome.
Faptul că România nu poate susține financiar toate aspirațiile educaționale este o realitate pe care nimeni nu o contestă. Întrebarea esențială este însă alta: ce prioritate acordăm cu adevărat educației în ierarhia cheltuielilor publice?
În timp ce alte țări europene mențin sau chiar sporesc investițiile în capital uman, România alege calea reducerii sistematice a sprijinului pentru tinerii aflați în procesul de formare. Nu este o decizie exclusiv tehnică, ci una profund politică, care reflectă viziunea asupra viitorului național.
Organizațiile studențești semnalează cu justificare că aceste măsuri adaugă “o dificultate în plus” asupra tinerilor care se confruntă deja cu presiuni financiare considerabile. Într-o societate în care costul vieții crește constant, reducerea sprijinului educațional echivalează cu o limitare a accesului la educație pentru categoriile sociale vulnerabile.
Simplificarea sistemului la doar două categorii de burse, deși administrativ eficientă, ignoră complexitatea nevoilor și meritelor diferite ale tinerilor. Un sistem care nu mai recunoaște performanța olimpică sau specializarea tehnică transmite un mesaj confuz despre valorile pe care societatea dorește să le promoveze.
Alternativele există, voința politică lipsește! Experiența altor state membre ale Uniunii Europene demonstrează că sprijinul consistent pentru educație este posibil și în perioade de constrângeri bugetare. Polonia, de exemplu, acordă între 150 și 350 de euro lunar pentru studenți direct din bugetul național, considerând această investiție ca fiind strategică pentru dezvoltarea țării.
Diferența nu constă în resursele disponibile, ci în prioritățile politice și în capacitatea de a vedea educația ca pe o investiție pe termen lung, nu ca pe o cheltuială de evitat.
România are nevoie de o abordare coerentă și pe termen lung a sistemului educațional, care să depășească logica reducerilor temporare și să construiască o arhitectură stabilă de susținere a tinerilor talentați. Aceasta implică nu doar resurse financiare, ci și o schimbare de mentalitate în privința rolului educației în dezvoltarea națională.
Viitorul unei națiuni se construiește în sălile de curs și în laboratoare, nu în birourile unde se fac economii pe termen scurt cu costuri pe termen lung. Decizia de a reduce dramatic sprijinul pentru educație poate părea justificată astăzi din perspectivă bugetară, dar va genera consecințe pe care le vom resimți timp de o generație.
Alegerea între austeritate și investiție în viitor rămâne în continuare în mâinile decidenților politici. Sperăm că aceștia vor înțelege că educația nu este un lux pe care ni-l putem permite sau nu, ci fundamentul pe care se construiește orice societate prosperă”, a declarat Cristina Dascălu, deputat AUR.
Comments are closed