Cristina Dascălu – Declarație politică – Profesorii nu sunt sclavii unui sistem incompetent!

Am ascultat cu revoltă declarațiile recente ale ministrului Educației, domnul Daniel David, care afirmă senin că profesorii trebuie să stea opt ore în școală, pe motiv că, dacă sunt plătiți pentru opt ore, trebuie să stea opt ore. O afirmație hazardată, ruptă de realitatea din teren și de noblețea meseriei de dascăl

Domnule ministru, profesorii nu sunt sclavii unui sistem birocratic incompetent, pe care dumneavoastră îl întrețineți!

A venit vremea să spunem lucrurilor pe nume: în România, profesorii muncesc mai mult decât opt ore pe zi, dar nu în fața unui birou sau în așteptarea vreunui funcționar cu dosarul sub braț. Profesorii muncesc pregătind lecții, corectând lucrări, consiliind copii, comunicând cu părinții, participând la perfecționări, făcând educație în sensul adevărat al cuvântului — acolo unde statul a abandonat complet generațiile de azi.

În loc să faceți ordine în haosul din minister și să stopați fuga cadrelor didactice din sistem, ați ales să puneți biciul pe dascăli, ca într-o fabrică de epocă sovietică, în care omul e redus la statutul de rotiță fără drept la opinie.

România suverană, pe care AUR o apără, înseamnă respect pentru profesorii săi, pentru cei care educă viitoarele generații de români. Nu îi tratați pe dascăli ca pe niște angajați de la bandă, domnule ministru! Câtă vreme școlile din țară se prăbușesc, câtă vreme copiii învață în condiții inacceptabile, iar profesorii sunt batjocoriți salarial și profesional, dumneavoastră nu aveți autoritatea morală să dictați reguli absurde și umilitoare.

Educația nu se face la program fix și nu se reduce la prezența fizică în incintă. Educația e vocație, muncă nevăzută și dăruire, pe care dumneavoastră și ai dumneavoastră din minister nu o veți înțelege vreodată, pentru că v-ați învățat doar să comandați, nu să construiți.

Școala românească are nevoie de profesori respectați, nu de supravegheați, de dascăli liberi, nu de prizonieri ai unui sistem de control birocratic!

România trebuie să rămână a profesorilor care își iubesc elevii și cartea, nu a birocraților care inventează reguli fără cap și fără suflet.

Distribuie acest articol!