Costache Chertif – Întrebare – : Situația juridică a condamnării pronunțate în 1946 de instanța extraordinară „Tribunalul Poporului” împotriva mitropolitului Visarion Puiu, clarificarea soluționării recursului din 1947 și cadrul legal actual privind anularea sau reabilitarea post-mortem

Adresată: Domnului Radu MARINESCU, Ministru al Justiției

De către: Senator Costache CHERTIF

Circumscripția electorală: nr. 26 Maramureș

Obiectul întrebării: Situația juridică a condamnării pronunțate în 1946 de instanța extraordinară „Tribunalul Poporului” împotriva mitropolitului Visarion Puiu, clarificarea soluționării recursului din 1947 și cadrul legal actual privind anularea sau reabilitarea post-mortem.

Domnule ministru,

Condamnarea la moarte pronunțată la 21 februarie 1946 de „Tribunal al Poporului” din București împotriva mitropolitului Visarion Puiu reprezintă unul dintre cele mai controversate și sensibile episoade ale justiției românești din perioada instaurării regimului totalitar comunist.

Procesul s-a desfășurat în contextul ocupației sovietice a României și al transformărilor instituționale radicale produse după 23 august 1944, într-un climat dominat de presiuni politice, epurări și instrumentalizarea justiției în scopuri ideologice. „Tribunalul Poporului” a fost înființat în anul 1945, într-un cadru legislativ excepțional, pentru a judeca persoane acuzate de „dezastrul țării” și crime de război, în baza Legii nr. 312/1945.

Mitropolitul Visarion Puiu, fost ierarh al Bisericii Ortodoxe Române (Episcop de Argeș, Episcop al Hotului cu sediul la Bălți, Mitropolit al Bucovinei cu sediul la Cernăuți) și conducător al Misiunii Ortodoxe Române din Transnistria în perioada 1942-1943, a fost judecat în lipsă și condamnat la moarte în contumacie, fiind încadrat la art. 2 lit. j din Legea nr. 312/1945, pe motiv că ar fi părăsit teritoriul național (ceea ce era fals! – n. n.) pentru a se pune în slujba hitlerismului (ceea ce iarăși era fals! – n.n.) și ar fi atacat țara prin scris sau grai (ceea ce de asemenea era fals! – n.n.).

Din documentele aflate în arhivele statului și din corespondența adresată autorităților judiciare române reiese că mitropolitul a contestat sentința, formulând, în mai 1947, un recurs în care a respins punctual acuzațiile și a solicitat anularea hotărârii, invocând caracterul nefondat al învinuirilor.

Există dovezi că cererea sa a fost înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție și Curții de Apel București, însă nu este clar dacă recursul a fost judecat efectiv sau care a fost soluția pronunțată.

Totodată, demersurile ulterioare ale statului român pentru extrădarea mitropolitului din Italia nu au avut succes, iar autoritățile italiene au indicat faptul că numele său nu figura pe listele criminalilor de război ale organismelor internaționale competente.

Întrucât Mitropolitul Visarion Puiu  a trimis cererea de recurs în Mai 1947, i s-a fixat ca prim termen de judecată a recursului, 31 octombrie 1947. Pentru neprezentare din motive obiective (trimite și un certificat medical), au fost date, pe rând, următoarele termene: 05 noiembrie 1947, 12 decembrie 1947, 30 ianuarie 1948.

Documentele de arhivă confirmă că la 26 aprilie 1948 Mitropolitul Visarion Puiu îi scrie Patriarhului Iustinian că procesul său este în revizuire la Curtea de Apel București, Secția 8. Astfel, constatăm că în aprilie 1948, în plin regim comunist, dosarul Mitropolitului Visarion Puiu se afla pe rolul instanțelor din România.

În prezent, la mai bine de opt decenii de la pronunțarea sentinței și la peste trei decenii de la căderea regimului comunist, condamnarea din 1946 nu a fost anulată printr-o hotărâre judecătorească expresă, iar mitropolitul Visarion Puiu figurează, din punct de vedere formal, ca persoană condamnată pentru „crimă de război”. Această situație ridică serioase probleme de ordin juridic, istoric și moral, în condițiile în care numeroase condamnări pronunțate în perioada 1945-1989 au fost ulterior reconsiderate ca având caracter politic.

Potrivit unui document de arhivă (Raport), semnat de  general-maiorul V. Vîlcu, șeful Direcției I-a a fostei Securități, cu privire la urmăritul Mitropolit Visarion Puiu, numit în documentele Securității „Oliviu”: „La 19 august 1955 „OLIVIU” a adresat o scrisoare către Reprezentanța noastră politică din Paris, cerând repatrierea.

În scrisoare „OLIVIU” menționează: că în țară a fost condamnat la moarte, fiind judecat drept criminal de război, însă consideră această decizie grăbită și nejustă. Arată de asemeni că dacă el nu se încadrează în decretul de amnistiere cere să fie judecat după venirea sa în țară, dacă i se garantează libera alegere și folosire a unui for de judecată competent. În cazul că se încadrează în decret și i se aprobă repatrierea, să aibe garanții că va fi lăsat liber.

Din sentința nr. 11 din 1946 a Tribunalului Poporului (care se anexează), rezultă că „OLIVIU” nu se încadrează în prevederile articolelor 463-464 (care se referă la crime de omor. Se anexează), prevăzute în decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale și ca atare beneficiază de amnistiere”.

Rezoluția olografă pusă pe acest Raport este următoarea: „Prezentul Raport a fost văzut de tov. Președinte al Consiliului de Miniștri – tov. Gh. Gheorghiu Dej – care a fost de acord a se repatria Visarion”, ceea ce pare a confirma faptul că Mitropolitul Visarion Puiu, într-adevăr, a beneficiat de amnistiere.

Amintim în context că Biserica Ortodoxă Română a adoptat, la 25 septembrie 1990, decizia justă de a-l reabilita complet, din perspectiva dreptului canonic, pe mitropolitul Visarion Puiu, care fusese caterisit la 28 februarie 1950, în temeiul hotărârii Tribunal al Poporului din București pronunțate la 21 februarie 1946 și prin care mitropolitul Visarion Puiu fusese condamnat la moarte, fără posibilitatea de a se apăra și de a-și dovedi nevinovăția de care astăzi nu se mai îndoiește nimeni.

Având în vedere importanța clarificării acestei situații, atât pentru memoria publică, cât și pentru coerența actului de justiție într-un stat de drept, vă rugăm respectuos să ne comunicați:

1. Dacă, potrivit evidențelor Ministerului Justiției și ale instanțelor competente, recursul formulat în 1947 de mitropolitul Visarion Puiu împotriva sentinței din 21 februarie 1946 a fost examinat în mod efectiv.

În eventualitatea unui răspuns afirmativ, vă rugăm să ne comunicați:

1. care a fost soluția pronunțată și la ce dată.
2. dacă există în arhivele instanțelor o decizie definitivă asupra acestei căi de atac.
3. dacă a fost a fost recursul respins ca inadmisibil, perimat, retras ori soluționat printr-o altă modalitate procedurală.

În eventualitatea unui răspuns negativ, de asemenea, vă rugăm să ne comunicați:

d)care sunt motivele pentru care recursul nu a fost soluționat, deși au fost fixate succesiv termene de judecată (31 octombrie 1947, 5 noiembrie 1947, 12 decembrie 1947 și 30 ianuarie 1948).
e) dacă există acte din care să rezulte suspendarea judecării cauzei, radierea dosarului, încetarea procesului penal ori alte măsuri procesuale dispuse ca urmare a schimbărilor legislative și instituționale intervenite în anul 1948.

Vă rugăm să ne transmiteți copii ale actelor judiciare relevante existente în arhive.

2. Care este, în prezent, statutul juridic al sentinței pronunțate de „Tribunalul Poporului” în anul 1946, din perspectiva dreptului procesual penal actual. Este aceasta considerată o hotărâre definitivă și executorie? Produce aceasta efecte juridice în ordinea de drept actuală?

3. În situația în care recursul nu a fost niciodată soluționat printr-o hotărâre definitivă, se poate considera că sentința din 21 februarie 1946 a rămas definitivă în mod legal sau, dimpotrivă, lipsa unei soluționări a căii de atac afectează caracterul definitiv al hotărârii?

4. Ce căi extraordinare de atac sau proceduri speciale ar putea fi utilizate în prezent pentru anularea unei asemenea hotărâri pronunțate în contumacie, în condițiile unui proces desfășurat într-un cadru legislativ excepțional specific perioadei 1945-1947? Este posibilă înaintarea unei cereri de revizuire, contestație în anulare sau a unei alte proceduri similare? Cine ar avea calitate procesuală pentru a iniția un asemenea demers? Biserica Ortodoxă Română, ca instituție de care a aparținut Mitropolitul Visarion Puiu, ar putea avea această calitate procesuală?

5. Confirmă Ministerul Justiției autenticitatea și conținutul documentului provenit din arhivele fostei Securități, semnat de general-maiorul V. Vîlcu, potrivit căruia Mitropolitul Visarion Puiu s-ar fi încadrat în prevederile decretului de amnistiere și ar fi beneficiat de amnistie?

6. În măsura în care documentele oficiale atestă că persoana condamnată nu se încadra în articolele privind crimele de omor (art. 463-464 Cod penal), ce consecințe juridice derivă din această constatare asupra temeiniciei condamnării la moarte dispuse în 1946?

7. În ce măsură Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora poate fi interpretată sau completată astfel încât să permită includerea condamnărilor pronunțate în baza Legii nr. 312/1945, atunci când se dovedește caracterul lor preponderent politic și complet nefondat?

8. A existat, după 1989, vreo analiză oficială a Ministerului Justiției sau a Parchetului General privind legalitatea, temeinicia și caracterul politic al respectivei sentințe pronunțate de Tribunalul Poporului prin care Mitropolitul Visarion Puiu a fost condamnat la moarte?

9.Intenționează Ministerul Justiției să efectueze o analiză instituțională a hotărârilor pronunțate de „Tribunalele Poporului” în perioada 1945-1946, în vederea identificării eventualelor situații în care se impune promovarea unor demersuri de anulare sau reabilitare post-mortem, așa cum s-a procedat în alte state ocupate în 1944 de către URSS?

10. A analizat Ministerul Justiției oportunitatea promovării unei proceduri de revizuire, anulare sau constatare a caracterului nelegal și politic al hotărârii Tribunalului Poporului, în lumina legislației actuale și a jurisprudenței privind condamnările pronunțate de instanțe de tip excepțional?

11. Consideră Ministerul Justiției că sunt întrunite condițiile legale pentru inițierea unei proceduri de reabilitare judecătorească sau pentru constatarea nulității hotărârii pronunțate de Tribunalul Poporului?

12. Considerați oportună inițierea unui proiect legislativ care să reglementeze expres posibilitatea reexaminării hotărârilor pronunțate de instanțe extraordinare constituite în perioada instaurării regimului comunist, în cazurile în care există indicii temeinice privind caracterul politic și nefondat al condamnării?