Deputatul Cosmin Corendea, șeful delegației Parlamentului României la Uniunea Interparlamentară (UIP), a susținut un discurs de substanță în cadrul sesiunii dedicate acțiunii umanitare și cooperării internaționale, reafirmând angajamentul ferm al României față de dreptul internațional umanitar și principiile solidarității globale.
„Acțiunea umanitară nu este opțională sau negociabilă, este o obligație legală și o datorie morală care definește umanitatea noastră comună”, a subliniat Cosmin Corendea în intervenția sa de la Geneva.
În cadrul reuniunii, Cosmin Corendea, vicepreședinte al Comitetului Director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare (GRUI) a atras atenția asupra creșterii alarmante a nevoilor umanitare la nivel global, menționând că, în 2025, peste 300 de milioane de oameni din întreaga lume au avut nevoie de asistență și protecție.
Deputatul AUR Cosmin Corendea a precizat că țara noastră rămâne un promotor al multilateralismului și un susținător constant al dreptului umanitar internațional (IHL). Țara noastră este parte la cele patru Convenții de la Geneva din 1949, la cele trei protocoale adiționale, precum și la Convenția de la Haga din 1954 privind protecția bunurilor culturale.
„România a demonstrat prin fapte că solidaritatea globală nu este un concept teoretic. În 2024, am alocat milioane de euro pentru asistență umanitară, consolidând parteneriate cu organizații internaționale și implementând proiecte care leagă intervențiile de urgență de dezvoltarea pe termen lung”, a precizat Corendea.
De asemenea, România a semnat recent o declarație politică privind protecția personalului umanitar, în cadrul Săptămânii la Nivel Înalt a Adunării Generale ONU din 2025, reafirmând angajamentul său pentru protejarea celor care salvează vieți în zone de conflict.
În plan intern, Parlamentul României a consolidat cooperarea cu Mișcarea Internațională a Crucii Roșii și Semilunii Roșii, prin ratificarea acordurilor privind statutul juridic și privilegiile acestor organizații în România. În aprilie 2025, a fost deschisă oficial Delegația Federației Internaționale a Crucii Roșii și Semilunii Roșii (IFRC) la București, confirmând parteneriatul stabil dintre România și actorii globali din domeniul umanitar.
În încheiere, deputatul Cosmin Corendea a subliniat că parlamentele trebuie să rămână gardienii principiilor umanitare, asigurând protejarea celor vulnerabili și finanțarea acțiunilor umanitare în mod predictibil și eficient:
„Trebuie să ne lăsăm ghidați de umanitatea comună, nu de diviziune. Multilateralismul și cooperarea interparlamentară sunt cheia unei lumi mai solidare și mai sigure pentru toți”, a conchis șeful delegației Parlamentului României la Uniunea Interparlamentară, deputatul Cosmin Corendea.
Comments are closed