Educația din România nu este un câmp de bătălie politică și nu trebuie transformată într-un instrument de confruntare. Este, înainte de toate, un contract moral între stat și generațiile care vin. Un contract care cere consecvență, luciditate și mai ales timp.
Știm cu toții că sistemul educațional se confruntă cu probleme structurale vechi: inegalități între mediul urban și rural, abandon școlar, programe încărcate, presiune pe profesori și lipsa unei legături reale între școală și piața muncii. Aceste realități nu au apărut peste noapte și nici nu pot fi rezolvate prin soluții pripite sau prin zgomot politic.
Este important să înțelegem că educația nu se reformează prin sloganuri și nici prin schimbări bruște de direcție. Se reformează prin stabilitate, dialog cu profesorii, părinții și elevii, prin investiții inteligente și prin politici care se văd în timp și nu de la o săptămână la alta.
România are nevoie de un sistem de educație care să formeze oameni liberi, competenți și responsabili, nu doar absolvenți cuprinși în statisticile. O educație care să cultive gândirea critică, respectul pentru muncă și încrederea în propriile forțe. O educație care să fie adaptată condițiilor economice actuale, dar ancorată în realitățile noastre socio-culturale. O educație care să răspundă provocărilor viitoare.
În locul disputei politice, este nevoie de continuitate. În locul acuzațiilor, este nevoie de răbdare și corecții oneste. Și cel mai important este nevoie de seriozitate, dar și de un buget corect.
Educația nu aparține unui Guvern, unui ministru sau unui mandat. Educația aparține României. Iar datoria noastră este să o protejăm de improvizație și să o construim cu responsabilitate pentru copiii de azi și pentru România de mâine. Consider că educația trebuie privită în cheia strategiei naționale, să beneficieze de bugete care să conducă la atingerea obiectivelor și nicidecum la peticire.
Comments are closed