Coleșa Ilie-Alin – întrebare parlamentară către Ministerul Educației – Abuz, dezinformare și haos generate de Ministerul Educației Naționale prin interzicerea activităților didactice în format online sau hibrid în universități.

Ilie-Alin Colesa

Către:  Domnul Ministru Sorin Mihai Cîmpeanu

            Ministerul Educaței

De la: Depuatat Ilie-Alin COLEȘA

 Circumscripția Cluj

Data:  28.03.2022

Subiectul întrebării: Abuz, dezinformare și haos generate de Ministerul Educației Naționale prin interzicerea activităților didactice în format online sau hibrid în universități

Stimate Domnule Ministru,

Conform Art.202 din Regulamentul  Camerei Deputaților cu privire la drepturile parlamentarilor de a dresa interpelări conducătorilorde instituții ale administrației publice locale sau centrale, precum și în virtutea  Legii 544/2001 cu privire la liberul acces la informații de interes public, vă voi adresa în continuare câteva întrebări.

Având în vedere:

  1. Articolul 40, alin. (1) al Legii 55/2020, „Pe perioada stării de alertă, precum și pe tot parcursul anului universitar 2021-2022, instituțiile de învățământ superior din sistemul național de învățământ, în baza autonomiei universitare cu respectarea calității actului didactic, pot utiliza metode didactice alternative de predare-învățare-evaluare, în format online, în conformitate cu propriile metodologii. De asemenea, se pot desfășura online și examenele de finalizare a studiilor de licență, de masterat sau a programelor de studii postuniversitare, susținerea tezelor de doctorat, susținerea tezelor de abilitare.”
  2. Hotărârea nr. 71/DGIU /08.03.2022 emisă de Direcția Generală Învățământ Universitar din Ministerul Educației prin care s-a decis ca „Începând cu 09.03.2022, instituțiile de învățământ superior vor reveni la activități didactice cu prezență fizică. În situația în care acest fapt nu este posibil imediat, în vederea asigurării calității actului educațional, în funcție de specificul activităților desfășurate și în raport cu contextul actual (cazările studenților în căminele studențești, reconfigurarea orarelor etc), universitățile pot decide, în baza autonomiei universitare garantată de Constituția României, cu asumarea răspunderii publice, prin hotărâri ale Senatului universitar, o perioadă optimă de tranziție de la sistemul online la activități cu prezență fizică, având obligativitatea recuperării activităților didactice până la sfârșitul semestrului al II lea”.

Având în vedere cele expuse mai sus, vă rog să îmi răspundeți în oral și în scris la următoarele întrebări:

  1. Care sunt motivațiile pentru care Direcția Generală Învățământ Universitar a emis decizia mai sus menționată prin care a interzis activitățile academice în cadrul învățământului universitar în format online?
  2. Vă rog să clarificați de unde derivă obligația recuperării activităților didactice până la sfârșitul semestrului al II-lea având în vedere că respectivele activități didactice se efectuează online într-o perioadă de tranziție?
  3.  Considerați că instituțiile de învățământ superior ar trebui să piardă finanțarea aferentă studenților care participă la activități academice în format online?

Menționez  că în temeiul Regulamentului Camerei Deputaților, Capitolul IV, Art. 195, alin(3) și Art. 199, alin(2), aveți obligația de a răspunde la întrebările deputaților în termen  de maximum 15 zile  calendaristice. Aș  aprecia  suplimentar  disponibilitatea  și  efortul  Dvs  și  v-aș  rămâne  îndatorat dacă mi-ați răspunde la întrebările de mai sus într-un timp mai scurt.

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Adresată: Domnului Daniel-Ovidiu DAVID, Ministru al Educației și Cercetării De către: Senator Costache CHERTIF Circumscripția […]
Adresată: Domnului Ion Marcel CIOLACU, Prim-Ministrul României De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: […]
Adresată: Domnului Ion Marcel CIOLACU, Prim-Ministrul României De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: […]