Claudiu-Richard Târziu – Întrebare parlamentară – Limitarea accesului public la circulația liberă prin proiectul Varianta Ocolitoare Timișoara Sud (numita in continuare „VOTS”)

Circumscripția electorală: nr. 42 București

Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Senatului din data de: 16.02.2022

Adresată: domnului Sorin Mihai Grindeanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii

Obiectul întrebării: Limitarea accesului public la circulația liberă prin proiectul Varianta Ocolitoare Timișoara Sud (numita in continuare „VOTS”)

Stimate domnule ministru,

Voi relata, în continuare, pe scurt, o situație devenită cunoscută la nivel național cu privire la viitoarea intersecție dintre VOTS și DC98 – calea Urseni, intersecție care, odată finalizată în cadrul proiectului VOTS, va impune restricții și obligații de circulație tuturor vehiculelor, pietonilor și bicicliștilor care se deplasează pe DC98 înspre și dinspre Timișoara și care, inevitabil, se va traversa în mod necorespunzător de către foarte mulți participanți la trafic pentru a se evita ocolul, punând astfel în pericol viața oamenilor și siguranța circulației din zonă.

            Fiind o premieră la nivel național, cea în care un drum de acces urban urmează a fi blocat complet de o lucrare nouă, odată finalizate lucrările la intersecția în cauză, aceasta din urmă va devia tot traficul de pe ruta DC98 Timișoara – Urseni și invers și îl va supune unui ocol major pe VOTS. Acest ocol va duce la întârzieri mari autospecialelor de intervenție rapidă, pompierilor, ambulanțelor, mijloacelor de transport catre Urseni și Mosnita Nouă.

Cunoscând faptul că proiectul VOTS este unul cu finanțare din fonduri europene și că nu se poate modifica fără a fi afectate într-o oarecare măsură aceste fonduri, ținând seama de poziția C.N.A.I.R în legătură cu modificarea intersecției în cauză cu una cu sens giratoriu, în numele și pentru cei peste 1000 de solicitanți semnatari ai celor două comune Moșnita Nouă și Urseni și nu numai, solicităm și propunem o soluție care să nu implice exproprieri sau alte costuri adiționale și care să permită traficului de pe ruta DC98 traversarea VOTS în condiții de siguranță pe direcția de mers înainte dinspre Timișoara către Urseni și invers, prin semnalizarea intersecției cu semne de circulație aferente unei intersecții de tip cruce, inclusiv și semaforizarea intersecției, prioritate continuă având participanții la trafic aflați pe VOTS. Soluția prezentată ar fi îmbrățișată de majoritatea locuitorilor celor două comune Moșnita Nouă și Urseni, cât și de restul participanților la trafic de pe ruta DC98 din moment ce interesul comun este acela de a se putea traversa VOTS dinspre Timișoara către Urseni și invers, folosind ruta actuală pe DC98. Prin urmare, soluția următoare este pe cât de simplă, pe atât de eficientă, nu necesită investiții adiționale colosale și care ar aduce modificări minimale intersecției în cauză fără riscul de a se bloca proiectul.

Soluție: Păstrarea benzilor de circulație ale DC98 late de 3m, care să întretaie VOTS pe direcția actuală, inclusiv cu limitarea posibilității traversării exclusiv pentru vehicule până la 3,5t, iar, pentru întărirea siguranței intersecției, folosirea indicatorului STOP (oprire la intersecție). Interzicerea virajului la stânga pe VOTS, lucru care este de altfel favorizat și de către oblicitatea intersecției respective și folosirea de parapete subțire (WRSB de exemplu) care să despartă sensurile și să ghideze pentru a preveni virarea la stânga pe VOTS, fapt pe care îl și descurajăm de altfel într-o eventuală reproiectare. De asemenea, pentru un plus de siguranță, conform avizului din partea Inspectoratului General al Poliției Române, se mai poate lua în calcul și semaforizarea intersecției în cauză cu sistem de semafoare adaptive omologate pe teritoriul României (Siemens, SCOOT, Swarco Utopia, etc). Menționez că vizibilitatea în zonă este una foarte bună din orice direcție și că există de asemenea un spațiu de așteptare destul de generos pentru traversarea VOTS, iar numărul zilnic de vehicule care vor face această manevră de traversare este unul relativ mic. Adițional se mai poate adăuga pe mijlocul VOTS un parapete subțire care să prevină depășirea în zonă, cu o gaură de 6m lățime în zona benzilor DC98 ce vor traversa VOTS și o limitare de viteză pentru acel tronson de drum. Pentru un exemplu de intersecție asemănătoare, a se vedea intersecția DJ542 cu centura Caracal.

În încheiere, vă atrag atenția asupra unui incident grav petrecut în data de 24 iunie 2021, în localitatea Urseni, unde a avut loc un accident de muncă în urma căruia 2 muncitori de la rețeaua de canalizare a localității au fost practic îngropați de vii. Faptul că cei doi sunt astăzi încă în viață se datorează în totalitate intervenției rapide a echipajelor SMURD din cadrul ISU Timișoara și a altor colegi de muncă. Potrivit relatării lt.-col. Ovidiu Oprean: „A fost o intervenție deosebit de grea, ținând cont de necesitatea unui timp rapid de intervenție pentru a putea salva victimele”. Acestea fiind spuse, vă îndemn să reflectați la ce s-ar fi întâmplat dacă intersecția Urseni – Centură ar fi fost deja construită în contextul actual, iar echipajul SMURD ar fi întârziat 2-3 minute la fața locului.

Pe scurt, dumneavoastră dețineți toate pârghiile, resursele și puterea necesară pentru a transforma în bine și în folosul comunității această intersecție.

Toate acestea fiind spuse, vă solicit să îmi precizați care este poziția dumneavoastră cu privire la soluția propusă anterior și cum intenționați să luați măsuri în continuare pentru o rezolvare cât mai plauzibilă a acestei probleme care urmează să afecteze un număr foarte mare de oameni, alături de autospeciale de intervenţie rapidă, ambulanţe, mijloace de transport în comun etc.

Pe această cale parlamentară, vă comunic necesitatea unei soluționări cât mai urgente, cunoscând faptul că lucrările la intersecția în cauză sunt iminente.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

CĂTRE, BIROUL PERMANENT AL SENATULUI           În conformitate cu prevederile art. 74 alin. (1) și ale art. 75 alin din Constituția României, republicată, respectiv cu prevederile art. 92 alin. (1) din Regulamentul Senatului, republicat, cu modificările și completările ulterioare, vă înaintăm propunerea legislativă „Lege pentru completarea […]
CĂTRE, BIROUL PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAȚILOR           În conformitate cu prevederile art. 74 alin din Constituția României, republicată, vă înaintăm propunerea legislativă „Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 96/2006 privind statutul deputaților și al senatorilor” spre dezbatere și adoptare. De asemenea, adresăm rugămintea de a […]
Telenovela falimentului Euroins a ajuns într-un moment final. Tribunalul București a declarat falimentul Euroins ca urmare a solicitării Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). În acest moment, peste 2,7 milioane de români care au polițe de asigurare la Euroins sunt în situația în care trebuie să achiziționeze […]
Adresată:  Domnului Árpád ANTAL, primar al municipiului Sfântu Gheorghe, județul Covasna. De către: Senator Ionuț NEAGU, membru al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 07/06/2023 Obiectul întrebării: Restaurarea necropolei internaționale […]
Adresată: Domnului CSEKE Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației De către: Senator Gheorghe Adrian CĂTANĂ, membru al Comisiei pentru administrație publică Circumscripția electorală: nr. 34 Sibiu Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 31/05/2023 Obiectul interpelării: Hotărârea de Guvern pentru accelerarea reabilitării Palatului Justiției din […]
Adresată:   Domnului Nicolae Ciucă, Prim-ministrul României Domnului Florin Spătaru, Ministrul Economiei Domnului Adrian Câciu, Ministrul Finanțelor Publice De către: Senator Adrian Costea Grupul Parlamentar AUR Şedinţa Senatului din: 7 iunie 2023 Obiectul întrebări: Invocarea lipsei fondurilor pentru salarizarea decentă a profesorilor Stimate domnule prim-ministru, Stimați domni […]