Claudiu-Richard Târziu – Declarație politică – Trei decenii fără Petre Țuțea, un Socrate român

Adresată de către senator: Claudiu-Richard Târziu

Circumscripția electorală: nr. 42 – București

Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Senatului din data de: 15.12.2021

Trei decenii fără Petre Țuțea, un Socrate român

Stimați colegi,

Este foarte greu să alegi, astăzi, cuvintele potrivite pentru a-l descrie pe gânditorul Petre Țuțea. Și nu pentru opțiunile sale politice sau ideologice din tinerețe sau de mai târziu. Ci pentru inegalabila sa genialitate.

A fost un om-spectacol, captivant prin expresivitatea și prin înțelepciunea lui, chiar și pentru cei care nu-i deslușeau elocvența.

A fost numit, pe bună dreptate, „un Socrate al românilor”.

A fost un om prea mare pentru o lume departe de a se potrivi viziunii și aspirațiilor sale.

În urmă cu câteva zile, pe 3 decembrie, s-au împlinit trei decenii de la trecerea lui Petre Țuțea în lumea celor drepți. O comemorare de care și-au amintit, din păcate, prea puțini.

Noi, AUR, am fost singurii care i-am onorat memoria printr-o slujbă de pomenire la mormântul lui din Boteni – Argeș, satul în care s-a născut și în care a dorit să-și doarmă somnul de veci.

„Socrate al nostru” a venit pe lume la 6 octombrie 1902. A absolvit Facultatea de Drept, dobândind, de asemenea, și titlul de doctor cu distincția Magna cum Laude.

A fost funcționar guvernamental, vreme de aproape 15 ani, obținând mari performanțe profesionale, pentru care era invidiat și lăudat în epocă.

În 1948 a început iadul și pentru el. A fost anchetat, arestat și aruncat în temniță de către comuniștii instalați la putere cu tancurile sovietice.

A îndurat regimul de exterminare din diferite pușcării și „reeducarea” de la Aiud, la care a fost supus dimpreună cu mare parte din generația lui.

A făcut 13 ani de închisoare politică pentru „uneltiri contra ordinii sociale”.

A fost grațiat și eliberat în 1964, fiind apoi urmărit, șicanat și rearestat, pentru scurte perioade, de către Securitate, până la prăbușirea comunismului, în 1989.

Preferințele sale ideologice pot să surprindă sau să stârnească o ușoară nedumerire.

În anii douăzeci a debutat cu articole politice într-o publicație țărănească. Ulterior, i-a devenit apropiat al lui Petre Pandrea și a îmbrățișat viziunea socialistă. La finalul anilor 1930, a renunțat la Stânga, pentru Dreapta creștină și patriotică. Această din urmă opțiune i-a atras ura comuniștilor. Dar nu a trădat-o până a închis ochii.

După ateismul tinereții, la maturitate a avut revelația că, în afara lui Dumnezeu, adevărul nu există.

„Fără Dumnezeu, fără credință, omul devine un animal rațional care vine de nicăieri și merge spre nicăieri”, avea să afirme spre sfârșitul călătoriei lui pe pământ.

Mai bine de jumătate de veac a răspuns chemării lui Dumnezeu și Unicului Adevăr întruchipat în Fiul Său.  

După 1989, a mai fost printre noi încă doi ani. Suferind cu trupul, dar, mai ales, cu mintea și inima. Migrenele îi erau tortură pentru trup, iar perpetua frică de singurătate îi chinuia sufletul.

Ultimele sale cuvinte au fost: „Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de mine!”

Petre Țuțea, în rând cu alți mari mărturisitori ai urgiei comuniste, mi-a îndreptat viața prin propria lui viață.