Ciprian-Titi Stoica (senator AUR): „Vreți fapte sau doar poze la diverse comisii? Lăsați victimele violenței în siguranță acasă, nu pe drumuri!”

Senatorul AUR Ciprian-Titi Stoica a cerut în plen adoptarea unei măsuri concrete prin care victimele violenței domestice să poată locui în casa familiei până la 10 ani, chiar dacă nu sunt proprietare. Acesta a criticat lipsa de acțiune a autorităților și ipocrizia comisiilor de specialitate care blochează proiectele opoziției în timp ce victimele rămân fără adăpost.

„Vă vorbesc în calitate de inițiator, alături de colegii de la SOS România. În această comisie, special constituită, se presupune că le avem pe cele mai mari apărătoare ale luptei împotriva violenței domestice. Însă, când venim cu o chestiune clară și punctuală, cu un lucru care poate sta la baza protecției, nu mai sunteți atât de deschiși.

De obicei, agresorul, în cele mai multe cazuri bărbat, profită de statutul său, fie că este cel care deține proprietatea, fie că asigură casa, aduce principala sursă de venit. Tocmai asta încercăm să schimbăm: victima este pusă într-o situație limită, iar, atunci, acest lucru este benefic, pentru că nu există facilități în care victimele violenței domestice să poată fi găzduite și adăpostite.”

Propunerea urmărește să asigure stabilitatea minorilor implicați, oferind instanțelor puterea de a decide cine rămâne în imobil în funcție de interesul superior al copilului. Senatorul Ciprian-Titi Stoica a punctat că respingerea proiectului este pur politică, ignorând lipsa cronică de brățări de monitorizare sau adăposturi sigure.

„Nu vă mai spun că de cele mai multe ori există și un minor, iar dacă respectăm principiul de drept conform căruia prevalează interesul superior al copilului, iar în acest caz ar trebui să-i putem lăsa în locuința unde trăiesc deja. Nu înțeleg de ce vă opuneți. Vorbim din nou de un proiect al Opoziției. Până la urmă, niciun lucru nu e perfect, și de la dumneavoastră, cei de la putere, vin niște proiecte de lege de te iei cu mâinile de cap, ba mai mult, unii și le retrag sau votează împotriva propriilor proiecte. În egală măsură, proiectul nostru putea fi îmbunătățit de această măreață comisie.

Așa că haideți să facem lucruri concrete, nu doar declarații politice și întrevederi peste întrevederi, în rest nu faceți absolut nimic pentru a proteja victimele. Nu mai spun de Ministerul Afacerilor Interne sau de Ministerul Justiției, de lipsa acelor brățări sau a altor mecanisme de protecție. Așa că votați dacă vreți cu adevărat să faceți ceva.”, a declarat senatorul AUR, Ciprian-Titi Stoica.

Distribuie acest articol!