Ciprian Paraschiv – Întrebare parlamentară – Consumul de droguri

Adresată:

Domnului Daniel-Ovidiu DAVID, Ministrul Educației și Cercetării

De către: Deputat Ciprian Constantin PARASCHIV

Circumscripția electorală: nr. 24 Iași

Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Camerei Deputaților din data de: 01.07.2025

Obiectul întrebării: Consumul de droguri

 

Domnule ministru,

Fenomenul consumului de droguri în rândul elevilor ia amploare și reprezintă o amenințare directă la adresa sănătății, siguranței și viitorului tinerilor din România. Tot mai multe cazuri sunt semnalate chiar în incinta unităților de învățământ, fapt ce impune o reacție fermă și eficientă din partea autorităților. În acest sens, vă solicit să-mi comunicați:

1. Ce măsuri concrete au fost adoptate pentru prevenirea și combaterea consumului de droguri în unitățile de învățământ?

2. Există programe educaționale sau campanii naționale active în prezent, adaptate pe grupe de vârstă?

3. Cum se realizează la nivelul județului Iași colaborarea dintre unitățile de învățământ, părinți, autorități publice locale și forțele de ordine în vederea identificării timpurii a cazurilor de consum și a intervenției prompte?

4. Ce resurse umane, logistice și financiare au fost alocate județului Iași pentru programele educaționale sau campaniile naționale antidrog aferente anului școlar 2024–2025 și ce programe sau proiecte urmează a fi desfășurate în cadrul unităților de învățământ începând cu luna septembrie 2025, respectiv în anul școlar 2025–2026?

Vă solicit ca răspunsurile să fie transmise în scris.

 

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE