În 2025, să mai dai vina pe ploaie e aberant, puerile și revoltător. În dezastrul de la Praid avem, în fapt, simbolic și mistuitor, întreaga României, chipul ei complet în prăbușire provocată prin cumul de incompetență cu indiferență!
Pentru că Praid înseamnă industria minieră, pusă pe butuci. Praid înseamnă zăcăminte de sare, resurse esențiale ale României pe care guvernările de până azi, când nu au putut să le înstrăineze în anturajul unor interese de grup, le-au ignorat și lăsat să se risipească. Praid înseamnă infrastructura românească, o bătaie de joc perpetuată atunci când afacerile obligatorii nu pot acapara. Și nu e doar atât!
Praid înseamnă turismul românesc, devalizat și agățat de planurile cumplite de înavuțire ale unuia sau altuia, fără respect și prețuire față de interesul național. Praid înseamnă sportul românesc, pentru că în salină funcționa un parc de aventură cu activități sportive și un ștrand, dar cui să-i mai pese și de asta?
Nu în ultimul rând, Praid înseamn identitate națională, element de zestre și cheie pentru prezent și viitor. Dar când dezumanizarea și distrugerea identității sunt tocmai repere de parcurs ale guvernărilor ticăloase prelungite, despre ce să mai vorbim?!
Într-un chip care ar trebuie să bântuie noaptea, Praid înseamnă toate aecste lucruri, reunind simbolic zonele vitale ale României într-o prăbușire coordonată. Praid și România nu sunt inundate, ci sunt degradate moral de interesele contrare ale puterii confiscate și distruse fizic de incompetența care se cunună cu indiferența!
Nu mai e vreme de rușine, ci de tragere la răspundere concretă. Vremea culpei morale s-a dus, acum chiar trebuie cineva să plătească prin lege și în fața lacrimilor de români!
Comments are closed